Thursday , March 28 2024

Niciun bazarist nu a respectat încă somaţia de a-şi muta chioşcul

Singura persoană dispusă să îşi mute chioşcul, din cele 161 somate, a amânat operaţiunea fiindcă “nu a venit băiatul cu flexul” . Luni expiră termenul de cinci zile asumat de comun acord de Primărie şi ISU, pentru degajarea căilor de acces pentru pompieri. Si după ce chioşcurile vizate vor fi mutate sau desfiinţate, autorizarea Bazarului din punct de vedere al PSI nu va fi garantată. Alte 200 de chioşcuri vor trebui mutate pentru a se face loc unui bazin de apă care să asigure necesarul în caz de incendiu

bazar - 16 dec - 2 [800x600]

Termenul de cinci zile anunţat de primarul Ion Lungu pentru proprietarii de chioşcuri din Bazarul sucevean care trebuie să şi le mute, pentru ca centrul comercial din lunca Sucevei să poată fi autorizat de către ISU, pare a fi, de la o zi la alta, tot mai greu de respectat. Până ieri, 60 de proprietari de chioşcuri de la intrarea principală în Bazarul sucevean şi-au manifestat intenţia de a-şi muta afacerea într-o altă zonă a centrului comercial. Pentru a se asigura accesul fluid în caz de incendiu în Bazar, trebuie să fie extrase 160 de chioşcuri de pe căile de acces pentru care există soluţii de reamplasare chiar în Centrul comercial – Bazar, desigur, nu cu vadul avut înainte, de la intrare. Reprezentanţii Direcţiei Admistraţiei Pieţelor din subordinea Primăriei municipiului Suceava au explicat că pentru punerea în aplicare a solicitărilor ISU pentru intrarea în legalitate a bazarului sucevean, trebuie să fie ridicate de pe patru alei, 161 de chioşcuri. Până în urmă cu o zi, 60 de proprietari de chioşcuri şi-au manifestat disponibilitatea de a-şi muta afacerea în alte zone ale Bazarului. Până ieri după amiază, intenţia lor a rămas doar la stadiul declarativ. O singură persoană, o doamnă care deţine un chioşc la intrarea în Bazar ar fi vrut ieri să îşi mute taraba mai spre interior, pentru a fi lăsată liberă calea de acces a pompierilor în caz de incendiu numai că, spun cei de la Administraţia Pieţelor, nu a venit la ora convenită băiatul cu “fainerul” (probabil flexul – n.r.). Acesta trebuia să taie stâlpii metalici ai înjghebării care a împiedicat ani în şir intrarea maşinilor de pompieri în Bazar. Pentru că nu a venit meseriaşul, niciunul din cei 60 de proprietari de chioşcuri dispuşi să se mişte din loc nu au reacţionat. Ceilalţi 100 de pe aleile stabilite de ISU ca fiind vitale pentru buna desfăşurare a unei operaţiuni de stingere a unui incendiu în Bazar, nici nu s-au sinchisit.
Luni expiră cele cinci zile lucrătoare stabilite de comun acord de Primărie şi Inspectoratul pentru situaţii de urgenţă pentru intrarea în legalitate a Bazarului Suceava, prin scoaterea chioşcurilor de pe traseul stabilit în planul de intervenţie al ISU, în cazul unui eventual incendiu. 161 de chioşcuri ce încă nu s-au mutat din loc, deşi sunt presiuni legale ca această acţiune să fie pusă în practică, este foarte mult.
Dar şi mai mult este că în perioada imediat următoare, alte 200 de chioşcuri din Bazar vor trebui mutate pentru a se amenaja bazinul de apă neapărat necesar pentru protecţia oamenilor din Bazar, unde se află 1.900 de chioşcuri ce aparţin agenţilor economici – persoane fizice autorizate ori societăţi comerciale – dar şi alte mii de potentenţiali clienţi care vizitează zilnic Centrul comercial din lunca Sucevei. (Neculai ROSCA)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …