Friday , April 19 2024

Nelu Tătaru: În prezent, la Suceava situaţia începe să se stabilizeze din punct de vedere al numărului de cazuri

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declart, vineri, că în judeţul Suceava capacitatea în sectorul ATI pentru COVID poate creşte cu 20 de paturi la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Suceava şi cu alte cinci paturi la Spitalul Municipal Rădăuţi, iar cinci paturi sunt ţinute în rezervă la Spitalul Municipal Fălticeni.

Ministrul Sănătăţii a spus că se află la Suceava pentru a face o analiză a situaţiei din judeţ în ceea ce priveşte pandemia şi capacitatea de răspuns a unităţilor spitaliceşti, în special cea de la ATI.
În opinia lui Tătaru, în prezent, la Suceava situaţia începe să se stabilizeze din punct de vedere al numărului de cazuri. “Avem un număr de cazuri crescător uşor de la o zi la alta“, a spus Tătaru.
Potrivit ministrului Sănătăţii, analiza capacităţii ATI s-a făcut la spitalele din Suceava, Rădăuţi şi Fălticeni. În prezent, capacitatea ATI de la SJU Suceava este de 40 de paturi, dintre care jumătate pentru patologie COVID şi există posibilitatea de a creşte acest număr de paturi cu terapia mobilă la 12 paturi şi alte opt paturi la Secţia de Boli infecţioase, cu un suport de cinci paturi la Rădăuţi, pentru terapie COVID.
Totodată, Tătaru a spus că sunt în judeţ 30 de paturi în rezervă ce pot fi operaţionalizate în termen de o săptămână, maxim zece zile.
“Necesarul de dotare există, urmând a completa cu numărul de personal”, a spus Tătaru, precizând că acest lucru se poate realiza de la Centrul Naţional de Coordonare a Intervenţiei.
În ceea ce priveşte Spitalul Municipal Fălticeni, acolo sunt zece paturi pentru patologia obişnuită şi cinci paturi în Maternitate şi va rămâne această rezervă strategică de cinci paturi.
“În contextul în care evoluţia va fi nefavorabilă, vom operaţionaliza şi aceste cinci paturi pentru terapie intensivă COVID”, a spus ministrul Sănătăţii.
De asemenea, potrivit ministrului, cazurile de simptomatologie medie şi severă vor fi tratate la spitalele din Rădăuţi şi Suceava, cu transferul celor cu simptomatologie medie spre vindecare la spitalele din Gura Humorului, Vatra Dornei şi Câmpulung Moldovenesc. (Agerpres)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …