Sunday , February 5 2023

Nelu Fediuc – inculpat şi pentru alte fapte

Procurorii DNA Suceava au extins cercetarea împotriva fostului şef al SPF Siret, Nelu Fediuc, acesta fiind acuzat de noi fapte de corupţie

nelu fediuc [800x600]


DNA Suceava a extins cercetarea penală împotriva fostului şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret, Nelu Fediuc, aflat în acest moment în arestul IPJ Suceava. Lui i s-a adus la cunoştinţă faptul că s-a extins în ceea ce îl priveşte cercetarea penală pentru noi infracţiuni comise în perioada 2008 – 2009, respectiv 2012 – 2013, interval în care şi-a exercitat activităţi de serviciu la SPF Siret şi SPF Rădăuţi. Procurorii Serviciului Teritorial al Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Suceava vizează săvârşirea unor infracţiuni în formă continuată de abuz în serviciu, constituire de grup infracţional organizat în forma sprijinirii acestuia, instigare la abuz în serviciu.
Anchetatorii au constatat că până pe data de 13 aprilie 2013, cel vizat este suspect de săvârşirea a altor două infracţiuni de abuz în serviciu. Alte două infracţiuni, de influienţare a declaraţiilor, au fost constatate după intrare în vigoare a Noului Cod de Procedură Penală, în perioada ianuarie – iulie 2014. Conform dovezilor din dosarul de la DNA ce-l vizează pe Nelu Fediuc, în intervalul ianuarie – iulie 2014, fostul şef de Sector Poliţie Frontieră a încercat prin intimidare să determine schimbarea declaraţiilor în favoarea lui, a mai multor martori, pentru ca el să scape de răspundere penală în acest dosar. Procurorii DNA Suceava mai arată că în ceea ce priveşte a doua infracţiune reţinută în sarcina comisarului şef Nelu Fediuc, în aceeaşi perioadă, cercetările făcute conduc la concluzia că acesta a sprijinit grupări infracţionale, altele decât cele care l-au avut ca conducător pe preotul Dumitru Horga, din Vârfu Câmpului – judeţul Botoşani.
In această nouă cercetare, procurorii DNA au aflat că Nelu Fediuc încasa taxe de protecţie de până la 1.000 de euro lunar, sau într-un registru contabil chiar şi 50 de euro la baxul de ţigări prin punctul de trecere al frontierei Siret, cu consecinţa directă ce vizează prejudiciul adus bugetului de stat care urmează a fi făcut public în zilele următoare. Pe data de 17 august, urmează ca instanţa să se pronunţe asupra unei noi cereri de prelungire a mandatului de arestare emis pe numele comisarului şef Nelu Fediuc. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Ministrul Sănătății le reamintește medicilor: Solicitarea de bunuri materiale sau bani pentru un act medical, intolerabilă, constituie faptă penală 

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, sâmbătă, că este “absolut inacceptabil” ca medicii să ceară …