Friday , February 3 2023

Municipiul Suceava va primi sume importante pentru termoficare

Anunțul a fost făcut ieri de primarul Ion Lungu, care a precizat că a primit confirmări că ar urma să fie deblocat accesul la creditul contractat pentru realizarea lucrărilor la zona de agrement a orașului și că vor sosi și fondurile elvețiene pentru proiectul pe iluminat public  

comandament

Primarul Ion Lungu a anunțat la comandamentul de ieri dimineață că în perioada următoare municipiul Su­ceava va primi 70 de miliarde de lei vechi pentru efectuarea lucrărilor la termoficare, că există semne că s-ar debloca accesul la creditul contractat pentru realizarea lucrărilor la zona de agrement a municipiului și că vor sosi și fondurile elvețiene pentru proiectul pe iluminat public. Acesta a arătat ieri că este de datoria municipalității să asigure finanțare pentru proiectele care sunt în derulare, cu toate că la unele dintre lucrări finanțarea este guvernamentală.

“S-au făcut anumite progrese, dar nu s-au clarificat în totalitate lucrurile stabilite la ultima noastră întâlnire. In primul rând pe proiectul realizare drumuri și parcări în cartierul Europa și cel de alimentare cu energie electrică. Văd că tot nu se sincronizează constructorii: cel de la alimentare cu energie electrică și cel de la străzi. Sigur, pun niște condiții: că ei pot lucra numai după ce sunt finalizate trotuarele, iar acest lucru nu se întâmplă mâine. Tocmai de aceea, i-am chemat în cursul zilei de joi, la ora 9:00, ca Primăria să fie arbitru în această sincronizare a constructorilor în cartierul Europa. Vom face acest lucru. Noi putem face câte comandamente vrem. Sunt convins și conștient că trebuie să asigurăm partea de susținere financiară care, pe anumite proiecte, este în suferință. Din păcate, multe lucruri sunt blocate la Guvern. Eu am fost săptămâna trecută, în cursul zilei de vineri, la București și am parțial vești bune. In primul rând pe termoficare, am văzut ordinul de ministru pregătit pentru 70 de miliarde lei care vor veni la Suceava. Urmează să ajungă acești bani la Suceava, să fie semnate documentele la Ministerul Dezvoltării. De asemeni, pe fondurile elvețiene, autoritatea de plată a dat lumină verde pentru 23 de miliarde care vin pe iluminatul public. La fel, sunt vești și pentru ceea ce înseamnă deblocarea creditului la Zona Tătă­rași. Am fost la Ministerul de Fi­nanțe, am avut o discuție la nivel de secretar de stat cu domnul Jiru, care răspunde de comisia de împrumuturi. Avem promisiunea că în curând se vor debloca aceste finanțări care așteaptă, nu numai la Suceava: ­cre­dite aprobate, blocate de la Guvern din cauza depășirii deficitului bugetar. Eu sunt convins că aceste lucruri vor fi clarificate în perioada urmă­toare. Tocmai  de aceea voi face eforturi ca primar, noi trebuie să facem eforturi ca Primărie să asigurăm fi­nan­țarea acestor investiții care, de multe ori, nu depind de Primărie”, a declarat ieri edilul sucevean.

Ion Lungu a mai arătat că speră ca situația guvernamentală să se stabili­zeze și să poată fi asigurată finanța­rea pentru toate poiectele care sunt derulate prin intermediul Guvernului Ro­mâ­­niei. De asemenea, acesta a ex­plicat că va urmări activitatea constructorilor, astfel încât aceștia să respecte graficele lucrărilor și să fie predate la timp.

“Colac peste pupăză, cum se spune pe românește, numai de criza asta guvernamentală nu aveam nevoie, care pe lângă circul pe care îl vedem în fie­ca­re zi la televizor, are o mare implica­re în desfășurarea normală a ac­ti­­vității autorităților locale. O pri­mărie cum este Suceava, un oraș mare depinde de Guvern și o mare parte din fundamentările bugetare din acest an sunt legate de finanțări guvernamentale, de fonduri elvețiene, de fonduri europene. Ele nu se mișcă. Eu sper ca în perioada următoare – și îmi doresc ca acest lucru să se întâmple cât mai repede – să avem un guvern funcțio­­nal, să putem asigura o finanțare co­res­punzătoare acestor investiții. Acolo unde este cazul vom interveni direct noi, Primăria, prin aparatele noastre de specialitate. In primul rând le cer celor de la proiectul pe termoficare să lucreze în toate cele trei puncte termice, pe toate cele trei loturi, așa cum sunt denumite ele în licitație. S-au organizat bine pe Zamca, să zicem că au trecut testul la primul punct termic, așteptăm și la celelalte două puncte termice. Problema cu care lucrau data trecută, nesiguranța finanțării de către Guvern, nu mai este valabilă. O spun cu toată responsabilitatea. Vom ur­mări aceste lucruri să se întâmple și în zona Europa, să sincronizăm cei doi constructori. La ANL lucrurile merg bine și sper ca până la sfârșitul anului și în urma discuțiilor avute cu domnul director general de la ANL, domnul Stan, sunt asigurat că sunt fondurile necesare pentru investiții în acest an. Important este să se mobilizeze constructorul și să termine lucrările. Una peste alta, pot să constat o îmbună­tățire față de săptămâna trecută, dar sunt încă multe lucruri pe care trebuie să le sincronizăm”, a mai explicat ieri primarul Ion Lungu.

Acesta a anunțat că începând cu ziua de luni va fi dat ordinul de înce­pe­re a lucrărilor din Piața Burdujeni. Ur­mează ca firma câștigătoare să predea un grafic al lucrărilor. Ion Lungu a dorit să facă un apel la sucevenii care își fac cumpărăturile în această piață, dar și la comercianți să fie înțelegători, întrucât vor fi făcute unele reașezări de mese, astfel încât Piața să nu fie închisă pe perioada lucrărilor. Acestea se vor realiza pe mai multe tronsoane, astfel încât comercianții să își poată desfășura activitatea în condiții cât de cât normale. (Alexandra IONICA)

Vezi si

Ministrul Mediului: ”Vom porni programul «Rabla local» în luna martie”. La Suceava, anul trecut, Primăria estima aproximativ 2.500 de beneficiari

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Tanczos Barna, a declarat joi, la Bistriţa, că programul “Rabla …