Saturday , April 20 2024

Municipiul Suceava se află la 29 de cazuri active distanță de scenariul roșu. Incidența a crescut la 2,76 la mia de locuitori

Incidența cazurilor cumulate de COVID-19 la mia de locuitori în municipiul Suceava, valabilă luni, 19 octombrie, este de 2,76, conform celor declarate de primarul municipiului Suceava, Ion Lungu. „Numărul cazurilor este în creștere cu 15 față de ziua de ieri”, a precizat Ion Lungu. Incidența cazurilor la mia de locuitori era duminica de 2,6 în municipiul Suceava.

Daca vineri municipiul Suceava era la o distanță de 37 cazuri până la incidența de 3 la mie, iar sâmbătă numărul de cazuri scăzuse cu 17 față de vineri, duminică, municipiul Suceava a înregistrat din nou o creștere, cu 10 cazuri, ceea ce îl situa la o distanță de 44 de cazuri distanță de scenariul roșu.

Incidența cazurilor active în Municipiul Suceava, valabilă vineri după-amiază, era de 2,7 la mia de locuitori – a fost luată în considerare populația rezidentă în municipiul Suceava, și anume 124.589 locuitori. Astfel, potrivit celor declarate de primarul Ion Lungu în cursul zilei de vineri, 16 octombrie, s-a înregistrat o creștere a cazurilor de COVID-19 la mia de locuitori în ultimele 14 zile cu 18 față de joi, 15 octombrie 2020, când erau 320 de cazuri depistate și o incidență de 2,56 de cazuri COVID la mia de locuitori.

Deși la nivel de județ numărul cazurilor de infectare cu coronavirus diagnosticate luni este semnificativ mai scăzut față de zilele precedente, pentru ca duminica s-a testat fosrte putin, în municipiul Suceava acesta a continuat să crească în număr mai mare față de numărul cazurilor vindecate în ultimele 14 zile.

Reamintim că CJSU a hotărât că purtarea măștii de protecție, astfel încât să asigure nasul și gura, este obligatorie pentru persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spațiile publice deschise din municipiul Suceava, indiferent de tipul sau natura acestora, începând cu data de 17.10.2020, ora 08:00. (Dan PRICOPE)
secretarasite

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …