Thursday , April 25 2024

GALBEN INTERMITENT – Ne învârtim în jurul cifrei 3

Municipiul Suceava a scăpat ieri ca prin urechile acului de scenariul roșu, care fusese anunțat ca sigur marți, când indicele de infectări cu coronavirus ajunsese la 3,02. Ca prin minune, ieri indicele a scăzut la 2,79, nemaifiind necesară deocamdată intrarea în temutul scenariu roșu. Primarul Ion Lungu a anunțat că miercuri erau 358 de cazuri active în municipiu, fără focare, cu 29 mai puține față de situația din ziua precedentă. Edilul a atras atenția că situația este în continuare foarte gravă și a reiterat apelul făcut cetățenilor de a respecta regulile sanitare: „Purtați mască de protecție atât în spațiile închise și deschise, cât și în spațiile aglomerate și neaglomerate pentru a evita impunerea de noi restricții prin trecerea la scenariul roșu”

„Am participat astăzi (miercuri, 28 octombrie – n.r.), în calitate de invitat, la ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență unde am aflat că municipiul Suceava a revenit la scenariul galben, rata de incidență fiind de 2,79 la mia de locuitori”, a declarat Ion Lungu.

Totuși, consecvent mesajului din dimineața zilei de miercuri în care anunța intrarea în scenariul roșu spunând că „de ce ne-am temut, de aceea nu am scăpat”, edilul a reiterat apelul făcut cetățenilor de a respecta regulile sanitare: „Purtați mască de protecție atât în spațiile închise și deschise, cât și în spațiile aglomerate și neaglomerate pentru a evita impunerea de noi restricții prin trecerea la scenariul roșu”.

Precizăm că în dimineața zilei de miercuri, 28 octombrie, Ion Lungu a ținut online conferința săptămânală de presă și a spus că, așa cum în primăvară a fost câștigată bătălia cu coronavirusul pe acea idee/slogan – „Stați acasă!” – și s-a redus numărul de cazuri de la 9,87‰, cât era la începutul lunii aprilie, la 1,81‰ pe data de 13 mai, când Suceava a ieșit din carantină, de această dată sloganul este „Să purtați mască!”.

Totuși, întrebat după ce ieșise de la ședința CJSU cu privire la scăderea numărului de cazuri, Ion Lungu a spus că DSP este în măsură să explice exact situația.

Prefectul de Suceava, Alexandru Moldovan, a declarat, miercuri după-amiază, într-o conferință de presă organizată după ședința CJSU, că municipiul Suceava rămâne în „scenariul galben” în condițiile în care în municipiu rata de infectare a scăzut la 2,79 la mia de locuitori. Prefectul a spus că în municipiu sunt 358 de cazuri active de Covid-19, ceea ce înseamnă o rată de 2,79 la mia de locuitori. El a reamintit că marți rata de infectare a fost de 3,02 la mie, iar cu o zi în urmă a fost de 2,94 la mie. În ultimele 24 de ore în municipiul Suceava au fost declarate vindecate 64 de persoane, iar alte 36 de persoane au fost confirmate cu infecție cu noul coronavirus.

Reprezentantul DSP Suceava la ședința CJSU și, ulterior, la conferința de presă a explicat că această răsturnare de situație se explică prin faptul că peste 60 de persoane au fost diagnosticate cu 14 zile în urmă, inclusiv asimptomatici, iar între timp persoanele respective au fost declarate vindecate, în vreme ce miercuri au fost diagnosticate circa 30 de persoane cu noul coronavirus. Această diferență de peste 30 de persoane a dus la o scădere semnificativă a cazurilor active de pe raza municipiului Suceava.

Totuși, prefectul Alexandru Moldovan a atenționat la conferința de presă de miercuri după-amiază că este posibil ca în zilele următoare incidența cazurilor active de COVID-19 să crească și că în continuare va fi monitorizată evoluția cazurilor de noul coronavirus în municipiul Suceava, așa cum este monitorizată în toate celelalte localități ale județului și urmează a se lua măsurile adecvate. Spre exemplu, au fost anunțate în cursul zilei de ieri alte localități unde incidența cazurilor active în ultimele 14 zile este de peste 3‰: Șcheia, Grămești, Adâncata, Pojorâta, Mănăstirea Humorului. (Dan PRICOPE)

secretarasite

 

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …