Sunday , October 2 2022

Municipiul Suceava a primit aprobarea de a se înfrăți cu Soroca

Ion Lungu a anunțat ieri că intenționează să propună și înfrățirea municipiului Suceava cu orașul Bethleem, acolo unde s-a deplasat recentprimarie suceava nov 2016 -1

Ministerul Afacerilor Externe a transmis conducerii Primăriei Suceava aprobarea privind înfrățirea cu orașul Soroca din Republica Moldova, primarul Ion Lun­gu anunțând ieri că va supune proiectul de înfrățire aprobării consilierilor locali în ședința ordinară din luna noiembrie. Edilul sucevean a mai arătat că în urma dis­cu­­țiilor avute cu reprezentanți ai ora­șului Bethleem a fost identificată posibilitatea de înfrățire a Sucevei cu orașul din Israel, exprimându-și dorința ca formalitățile să poată fi făcute în primăvară.

“Ne-a venit aprobare de la Ministerul de Externe să facem înfrățirea cu orașul Soroca din Republica Moldova. Vom intra în ședința de Consiliu Local din această lună cu această înfrățire. De asemeni, am avut discuții private la Bethleem pentru a face un parteneriat, o colaborare, o înfrățire acolo. Orașul Bethleem, chiar dacă este un oraș mic, de 28.000 de locuitori, are o încărcătură spirituală deosebită, acolo s-a născut Mântuitorul, Domnul nostru Iisus Hristos și ca atare are foarte multe înfrățiri cu orașe mari, cum ar fi Lisabona, Sankt Petersburg, Atena, Strasbourg, Orlando și așa mai departe. Eu vreau ca în primă­vară, după sărbătorile pascale să mergem la Bethleem să semnăm acordul de în­fră­țire. Sper să se întâmple acest lucru. Si­gur, la fel, vom solicita aprobări de la Mi­ni­s­terul de Externe, așa cum prevede legislația în vigoare”, a explicat ieri edilul sucevean.

In prezent, municipiul Suceava este înfrățit cu orașele Sosnowiec (Polonia), Cernăuți (Ucraina), Laval (Franța). (A.I.)

Vezi si

Săptămâna Europeană a Sportului la Grădinița ”Țăndărică” Suceava

Grădinița cu Program Normal ”Țăndărică” Suceava a derulat  în perioada 23-30 septembrie a.c. Săptămâna Europeană …