Alte stiri
Wizz Air suspendă cinci curse de pe aeroporturile din România, patru dintre ele spre orașe din Italia
acum 5 mins
Un moment de reculegere în memoria consilierului local liberal Bogdan Bicsi s-a ținut în conferința săptămânală de presă a primarului PNL al Sucevei, Ion Lungu la finalul căruia edilul a rostit un scurt discurs despre cel care a fost Bogdan Bicsi, care s-a stins din viață pe 26 noiembrie, la vârsta de 53 de ani, din cauza unui infarct.
Primarul a spus că vestea morții lui Bogdan Bicsi a căzut ca un trăsnet peste el, în timp ce se întorcea de la București. Viceprimar al Sucevei, în mandatul 1992-1996 (din partea PNȚCD unde a și fost unul dintre primii membri de la Suceava), iar cu începere din 2012 consilier local al PNL, Bogdan Bicsi nu era un yesman în opinia lui Ion Lungu, ci un om cu principii care dacă nu vota un proiect sau avea un alt punct de vedere aducea argumente, fiind implicat în politică din anii ‘90 și păstrând – în opinia lui Ion Lungu – mentalitatea de politician din acea perioadă. Primarul a mai spus că Bogdan Bicsi avea un simț al umorului deosebit și a fost un om „sută la sută de dreapta”, exemplul cel mai recent adus în discuție de edil fiind acela că în recenta campanie electorală Bogdan Bicsi a fost alături de liberali și era foarte optimist că se va impune Klaus Iohannis. (D.P.)
Vineri, 3 februarie, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a …