Thursday , March 28 2024

Modificări importante: sucevenii diagnosticaţi cu diabet îşi pot lua reţetele şi de la medicii de familie

Pe baza scrisorii medicale de la medicul specialist, începând cu această lună, medicii de familie pot prelungi reţeta diabeticilor. “Va fi mai simplu, nu se va mai sta la coadă, dar acest lucru nu înseamnă ca toţi pacienţii să se înghesuie în următoarele zile la cabinetele medicilor de familie, ci eşalonat. Medicii diabetologi nu vor respinge pe nimeni de la cabinetele lor, bolnavii pot merge în continuare la medicii specialişti la care au fost până acum, care îi vor instrui pe pacienţi că, din luna septembrie, se pot adresa medicului de familie”, spun reprezentanţii CAS Suceava 

reteta [800x600]

Pentru a se evita aglomeraţia la obţinerea reţetelor pentru tratamentul de diabet, începând cu această lună, pacientii cu diagnostic de diabet tip 2 vor primi reţete de la medicul de familie, după ce schema de tratament va fi întocmită de către medicul specialist, după cum reiese din Ordinul 524 al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate din data de 30 iulie 2015, în care se menţionează că “iniţierea se face de către medicii diabetologi sau de către medicii cu competenţă/atestat în diabet în baza aprobării casei de asigurări de sănătate, iar continuarea se poate face şi de către medicii desemnaţi (medicină internă, medicină de familie) în dozele şi pe durata recomandate în scrisoarea medicală şi aprobarea casei de asigurări de sănătate”.
Insă toate cazurile noi de diabet tip 2, chiar dacă sunt depistate de către medicul de familie prin analizele pe care acesta le efectuează în cadrul examenului de bilanţ, sunt direcţionate către medicul specialist pentru confirmarea diagnosticului şi pentru luarea în evidenţă a pacienţilor. “Va fi mai simplu, nu se va mai sta la coada, dar, acest lucru nu înseamnă ca toţi pacienţii să se înghesuie în următoarele zile la cabinetele medicilor de familie, ci eşalonat. Medicii diabetologi nu vor respinge pe nimeni de la cabinetele lor, bolnavii pot merge în continuare la medicii specialişti la care au fost până acum, care îi vor instrui pe pacienti că, din luna septembrie, se vor adresa medicului de familie”, consideră reprezentanţii CAS Suceava. Pacienţii care au complicaţii pot rămâne în continuare sub observaţia medicului de specialitate. Totodata, insulino-dependenţii rămân şi ei sub observaţia medicilor diabetologi. De reţinut este faptul că, odata depistat un pacient cu diabet prin filiera medicului de familie, acesta are obligaţia de a da bilet de trimitere către medicul specialist, care va recomanda, pe scrisoarea medicală, controlul periodic. “Medicii de familie prescriu exact medicamentele recomandate de medicul diabetolog, nu înlocuiesc me-dicaţia bolnavului după solicitarea acestuia, pentru că există un preţ de referinţă al medicamentelor şi trebuie să ne încadram în fondul alocat”, precizează CAS Suceava.
In acest fel, conducerea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate speră să se reducă aglomeraţia de la medicii diabetologi, şi implicit timpul de aşteptare al pacienţilor. Medicii de familie au obligaţia de a trimite pacienţii cu diabet zaharat la cel puţin două consultaţii de control pe an la medicul de specialitate sau cu competenţă în diabet, nutriaţie şi boli metabolice, conform schemei terapeutice iniţiate şi calendarului planului de mo-nitorizare precizat de către acesta.
La suspiciunea de diabet zaharat, medicul de familie va îndruma bolnavul cu bilet de trimitere la medicul de specialitate pentru stabilirea diagnosticului şi eventuala includere în program, iar la primirea confirmării diagnosticului, prin scrisoare medicală, va consemna în fişa de consultaţie diagnosticul complet, regimul igienico-dietetic şi de activitate, termenele la care se vor efectua examenele medicale de control clinic şi paraclinic şi schema terapeutică. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Parcare cu plată la Primăria Suceava

Teoretic, se vrea a veni în întâmpinarea doleanțelor multor contribuabili suceveni. Practic însă, măsura anunțată …

2 comments

  1. In ce tara frumoasa traim! Nimic fara medici de familie! Un banal antibiotic nu se poate cumpara! Pentru orice lucru, mergi la medicul de familie! Cam prea centralizata treaba si prea parca isi impart astia din sanatate sferele de in fluenta!

  2. foarte bine