Tuesday , April 23 2024

Modernizarea aeroportului poate fi gata până în august, dar curse externe vor fi la toamnă sau chiar în primăvara lui 2016

pista din aer [800x600]

Sansele ca operatorii privaţi să încheia contracte cu aeroportul de la mijlocul sezonului sau spre finele acestuia nu sunt mari, singurele opţiuni sigure fiind TAROM-ul care trebuie notificat cu 60 de zile mai devreme şi tour-operatorii, tot mai interesaţi însă de chartere. Intre destinaţiile posibile pentru curse externe regulate ar fi Londra, Torino, Roma şi un oraş important din Spania

 Asfaltarea pistei aeroportului de la Salcea va putea fi terminată, conform graficului de execuţie a lucrărilor, la finele lunii mai, însă conducerea aeroportului a atras atenţia că pentru asta este necesar ca starea vremii să nu fie atât de nefavorabilă ca anul trecut. Totuşi, chiar dacă lucrările la proiectul european vor fi finalizate până la 31 iulie, nu este exclus ca primele curse externe de la Suceava să fie organizate fie odată cu orarul din toamnă, fie din primăvara anului 2016.
Pe la mijlocul lunii martie ar trebui să fie reluate lucrările de asfaltare a pistei aeroportului, fiind estimate ca fiind necesare cel mult două luni şi jumătate ca să fie turnate toate straturile de asfalt, din trei mixturi diferite, a căror grosime totală va fi la final de 40 de centimetri. “Teoretic, conform graficului, ar trebui reluate lucrările la surpafaţa de mişcare pe data de 15 martie, iar pista va trebui finalizată spre sfârşitul lunii mai”, a precizat şeful unităţii de implementare a proiectului, directorul adjunct Marius Grosu Romaşcu.
El a precizat că pe lângă lucrările de asfaltare la pistă, mai sunt de executat şi alte lucrări în zona acostamentului pistei iar acestea vor trebui finalizate în lunile iunie şi iulie. De asemenea, lucrările de semnalizare şi de marcare a pistei vor trebui făcute în luna iulie a acestui an şi terminate în aceeaşi lună. Potrivit graficului de execuţie, în luna aprilie vor trebui să fie demarcate lucrările la balizaj şi, în funcţie de categoriile ca atare, unele vor fi duse în lunile de vară, iar pentru altele vor fi făcute probe de la noua uzină electrică – aflată şi aceasta într-un stadiu foarte avansat – încă din primăvara acestui an.
Pe de altă parte, directorul Ioan Măriuţa a precizat că stadiul decontărilor lucrărilor de la proiectul european de modernizare al aeroportului de la Salcea este de 37,11%, nemaifiind probleme cu plăţile. “Nu avem nicio restanţă la constructor”, a precizat Ioan Măriuţa.
Reamintim că lucrările la proiectul european de modernizare al aeroportului – care include lărgirea şi prelungirea pistei, o instalaţie de balizaj nouă şi amenajarea pentru un ILS care să ajute aterizarea aeronavelor în condiţii de vizibilitate redusă, reconfigurarea căilor de rulare şi a platformei de îmbarcare, un nou turn de control şi o nouă uzină electrică – au fost adjudicate de firma botoşăneană Tehnic Asist în baza unei licitaţii organizate de Consiliul Judeţean.
Deşi lucrările executate până acum au fost foarte ample – decaparea vechii piste de 1.800 metri lungime, fundaţie pentru noua pistă de 2.460 de metri lungime, canalizarea de-a lungul noii piste, transportul de materiale şamd – nu sunt atât de costisitoare precum lucrările de asfaltare. De aceea, stadiul financiar al decontărilor este puţin mai mare de a treia parte.
Probabil şi datorită experienţei neplăcute cu vremea de anul trecut, conducerea aeroportului ia în calcul şi un scenariu pesimist în care lucrările nu vor fi gata la 31 iulie. Totuşi, este puţin probabil acest lucru, iar la un alt proiect, cel privind modernizarea aerogării şi care se derulează cu fonduri doar de la Consiliul Judeţean, lucrările sunt într-un stadiu avansat, fiind de aşteptat că se vor finalize în cursul lunii aprilie.
De altfel, ieri, în perimetrul pistei pe care conducerea aeroportului o vrea modernizată până pe 31 iulie nu erau mulţi oameni şi nici multe utilaje, singurele care erau în zonă fiind trimise fie pe partea de aprovizionare cu diferite materiale, fie pe partea de nord a pistei unde mai trebuiau făcute lucrări la canalizare pe o porţiune de vreo sută de metri. Pe de altă parte, tot ieri, în zona aerogării mişunau muncitori cu tot felul de treburi, atât în interior, cât şi pe partea exterioară.
In ce priveşte perspectivele pe care le are aeroportul “Stefan cel Mare” după finalizarea lucrărilor de modernizare, Ioan Măriuţa a preferat să aibă o abordare mai prudentă. Pe de o parte, el a precizat că va merge în acest an, chiar din primăvară, la diferite târguri pentru a contacta operatori de curse aeriene, iar un exemplu ar fi deplasarea la Aberdeen, Scoţia unde are loc în intervalul 12 – 14 aprilie târgul ROUTES.
Totuşi, din punctul său de vedere, nu este exclus ca operatorii de transport aerian să evite a încheia un contract cu Aeroportul “Stefan cel Mare” de la data de 1 august, fiindcă există o practică a multora dintre ei ca să înceapă să opereze cursele de la începutul orarului de toamnă, respectiv primăvară. Prin urmare, este posibil ca unele companii de zbor să fie interesate să înceapă fie din toamna acestui an, fie din primăvara anului viitor.
Ca excepţii, ar fi de menţionat două. Prima este legată de compania Tarom care şi-a manifestat dorinţa de a relua cursele zilnice de la Suceava spre Bucureşti după ce sunt finalizate lucrările de modernizare. “Cu 60 de zile înainte de inaugurarea lucrărilor, va trebui să anunţăm compania Tarom pentru a se putea pregăti din timp”, a mai spus Ioan Măriuţa. Cea de-a doua excepţie nu se referă la cursele regulate, ci la chartere, cei din conducerea aeroportului precizând că sunt mai mulţi tour-operatori care se interesează de posibilitatea unor astfel de curse, neregulate însă, la aeroport.
Miza însă o constituie, totuşi, operatorii de zbor şi cu un accent deosebit pe destinaţii externe. “Doar ca o părere personală, cred că Londra şi Torino ar fi destinaţiile pe care le-ar lua în calcul operatorii. Totuşi, nu exclud şi alte destinaţii cum ar fi Roma. Sunt diverse alte propuneri sau sugestii şi cu privire la destinaţii diferite, ca de exemplu din Spania”, a declarat Ioan Măriuţa. In general, după cum a spus şi directorul adjunct Marius Grosu Romaşcu, cursele externe vor fi stabilite şi în funcţie de zona pe care vor dori operatorii să marşeze. “In cazul Spaniei, dacă se vor face curse externe avându-se în vedere cei plecaţi la muncă atunci probabil că destinaţia va fi la Madrid. Dacă se va opta pentru turism, atunci este posibil ca operatorii să opteze pentru alte destinaţii cum ar fi Barcelona. Poate fi la fel de bine stabilit şi curse regulate spre Madrid, iar pe timp de vară curse charter spre Barcelona”, este de părere Marius Grosu Romaşcu. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

One comment

  1. La anul si la multi ani.. ca si varianta Sucevei, ca si cinematografele Sucevei.. vor termina aeroportul in 2018 si tot pana la Bucuresti se va putea zbura :), oras de rahat de la Metro pana la Extremitati. Lasa ca e bine ca “este Versus si Oskarel” iar “lumea este unde sa se distreze”
    Unde mai pui ca vezi si carute trase de Magari pe bulevardul George Enescu iar in spate un X1 il clacsoneaza suparat.. Vai de P..A noastra.