Thursday , March 28 2024

Mobilitatea personalului didactic a început prin realizarea unor consorții școlare, care vor facilita mișcările de personal de pe parcursul anului școlar

In cadrul etapelor din mișcarea personalului didactic, inspectorii școlari vor depune eforturi pentru a păstra cât mai multe cadre didactice care urmează să intre în restrângere de activitate din cauza reducerii cu circa 60 de clase a formațiunilor de studiu din învățământul liceal. ”Vom avea la clasa a IX-a circa 1.700 de elevi în minus, ceea ce înseamnă că dispar 60 de clase de liceu. Încercăm să rotim lucrurile pe toate părțile pentru a păstra cât mai mulți profesori, să avem o marjă de eroare și să nu ne trezim la anul că nu ni se vor aproba norme în plus, pentru că atunci vom avea mai multe clase de liceu. Diferența aceasta foarte mare a populației școlare de clasa a IX-a de la un an la altul este cauzată de scăderea dramatică a numărului de elevi înscriși în clasa pregătitoare în momentul în care aceasta a fost introdusă în sistemul de învățământ”, a explicat adjunctul IŞJ Suceava, inspectorul Ioan Puiu.

Mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar pentru anul școlar 2021-2022 a început, după constituirea comisiei județene, cu etapa în care se realizează consorțiile școlare, care au rolul de a facilita mișcările de personal de pe parcursul anului școlar, după cum a informat Inspectoratul Şcolar Județean Suceava. La nivelul consorțiilor școlare în structura cărora intră unități de învățământ din aceeași localitate sau din localități învecinate se pot constitui posturi didactice de predare/catedre vacante din ore existente în două sau mai multe unități de învățământ, care pot fi ocupate conform prevederilor metodologiei în vigoare.

Constituirea posturilor didactice, încadrarea personalului didactic, soluționarea cererilor de întregire/completare a normei didactice de predare la nivelul unităților de învățământ a personalului didactic care beneficiază de aceste drepturi au ca termen data de 22 ianuarie. Totodată, în această perioadă se va elabora oferta școlii și vor fi stabilite disciplinele opționale pentru anul școlar următor.

Comunicarea, la Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Suceava, a acordului/ acordului de principiu sau refuzului pentru transfer a cadrelor didactice titulare, respectiv pentru întregirea normei didactice de predare-învățare-evaluare trebuie realizată până la 24 ianuarie.

Încadrarea personalului didactic titular, urmată, în ordine, de încadrarea cadrelor didactice debutante și de încadrarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/ catedrei, în baza documentelor de numire/ transfer/ repartizare pe post/ catedră și soluționarea, la nivelul unităților de învățământ, a cererilor de întregire/ completare a normei didactice de predare pentru personalul didactic titular și cadrele didactice debutante se va face între 22-31 ianuarie.

Până la finalul acestei luni vor fi revizuite deciziile de numire/ transfer/ repartizare pe post a personalului didactic titular, de către unitățile de învățământ, și listele cuprinzând cadrele didactice pensionabile care optează pentru menținerea în activitate.

În cadrul acestor etape din mișcarea personalului didactic, inspectorii școlari vor depune eforturi pentru a păstra cât mai multe cadre didactice care urmează să intre în restrângere de activitate din cauza reducerii cu circa 60 de clase a formațiunilor de studiu din învățământul liceal. ”Vom avea la clasa a IX-a circa 1.700 de elevi în minus, ceea ce înseamnă că dispar 60 de clase de liceu. Încercăm să rotim lucrurile pe toate părțile pentru a păstra cât mai mulți profesori, să avem o marjă de eroare și să nu ne trezim la anul că nu ni se vor aproba norme în plus, pentru că atunci vom avea mai multe clase de liceu. Diferența aceasta foarte mare a populației școlare de clasa a IX-a de la un an la altul este cauzată de scăderea dramatică a numărului de elevi înscriși în clasa pregătitoare în momentul în care aceasta a fost introdusă în sistemul de învățământ”, a explicat adjunctul IŞJ Suceava, inspectorul Ioan Puiu. (Oana NUȚU)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …

2 comments

  1. Da aveți dreptate și uneori acești pensionari sunt și suplinitori
    sau mai nou mai au un serviciu la stat și cer ore.

  2. Din păcate în fiecare an au prioritate pensionarii care cerșesc prelungirea activității! Rușinos ce se întâmplă!!!! Indivizi care nu au dat niciodată concurs, au tupeu și nesimțire sa ceara și să li se aprobe prelungirea activității, deși nu fac nimic, dar dau impresia ca fac și lung birourile directorilor ca asta au învățat de pe vremea lui Ceaușescu!!!!