Monday , March 4 2024

Miracolul micuței Ilinca: O fetiță de trei ani din Suceava, operată la Iași pentru o tumoare cerebrală, și-a revenit spectaculos și s-a detubat singură

Micuța Ilinca, o fetiță de 3 ani din Suceava, a impresionat întreaga comunitate medicală prin curajul și determinarea ei de neimaginat pentru vârsta fragedă. Copila a fost diagnosticată cu o tumoare cerebrală de 5 centimetri, a fost operată la Iași și acum starea ei este bună.

În cazul copilei de 3 ani, totul a început atunci când părinții ei au observat că Ilinca nu se simte bine și că prezintă niște simptome neobișnuite. Investigațiile au dezvăluit o tumoare cerebrală de 5 cm, o descoperire care a înspăimântat familia și a căutat speranțe la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

„În 24 de ore s-a schimbat tot. E crunt. Cred că nici 24 de ore. Totul a pornit de la bronșită, un tratament cu antibiotic. Nimic nu prevestea ceea ce urmează. Cât despre domnul manager (Lucian Eva – n.r.), nu am cuvinte. Din toate părțile până să ajungem aici, am auzit doar lucruri minunate. Domnul doctor face minuni, toată lumea ne-a spus lucrul acesta și într-adevăr a făcut minuni”, a spus Alexandra Moroșanu, mama fetiței de trei ani din județul Suceava.

Când a ajuns la spitalul din Iași, Ilinca avea hipertensiune intracraniană, dureri de cap și vărsături.

„O fetiță de trei ani s-a prezentat clinicii noastre din cauza unui sindrom de hipertensiune intracraniană, adică cefalee, dureri de cap, vărsături. Prin prezența unei leziuni tumorale la nivelul fosei posterioare, s-a făcut o intervenție chirurgicală, de fapt, două operații. În prima fază, am făcut o altă cale de scurgere a lichidului cefalorahidian printr-o procedură endoscopică numită ventriculostomie endoscopică, ceea ce i-a permis salvarea vieții”, a spus conf. univ. dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

Echipa de neurochirurgi de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, condusă de conf. univ. dr. Lucian Eva, a decis să intervină chirurgical pentru a salva viața micuței Ilinca. Operația a fost una complexă, plină de riscuri, dar echipa medicală s-a dedicat complet acestei misiuni delicate. Au fost ore de tensiune și concentrare extremă în sala de operație, în timp ce chirurgii încercau să extirpe tumoarea care amenința viața micuței.

Ceea ce a uimit pe toți cei prezenți a fost momentul uluitor în care, după intervenția chirurgicală, micuța Ilinca s-a detubat singură. Cu ochii plini de determinare, micuța și-a exprimat dorința de a mânca, dovedind astfel un spirit luptător incredibil pentru vârsta ei. Imaginea a fost un moment de bucurie pentru părinți, care au văzut cum micuța lor învinge cu curaj și hotărâre obstacolele care i-au stat în cale.

Părinții micuței au transmis un mesaj de mulțumire întregii echipe medicale, subliniind profesionalismul, devotamentul și compasiunea cu care au fost tratați în timpul dificilei perioade.

Micuța Ilinca se recuperează acum sub atenta îngrijire a medicilor, iar povestea ei incredibilă va rămâne un simbol al speranței și curajului.

„Am fost internați și la Dorna cu o suspiciune de meningită. Dintr-o convulsie, ne-a trimis la Suceava cu ambulanța. În urma unui CT și apoi încă un CT cu soluție de contrast, am aflat că are tumoră pe creier. E crunt. Cred că nici măcar în 24 de ore. Totul a pornit de la bronșită, cu tratament cu antibiotic. Nimic nu prevestea ceea ce urmează. La cinci zile de la antibiotic, fetița deja era molată, nu mai voia să se dea jos din pătuț, acuza dureri de cap. Am mers la Dorna la control, doar deshidratată. Am încercat cu săruri și nu. Ne-am internat și de aici începe. Doamna doctor de la Suceava a încercat să ne facă transferul sâmbătă seara, doar că nu a reușit atunci. Și a spus să așteptăm până duminică. Dacă totul e ok și Ilinica nu intră în comă, pentru că avea nevoie de drenaj. În cazul în care se complică situația, obținem transferul duminică, la domnul doctor Eva și venim la Iași și cu ajutorul lui Dumnezeu o să fie bine. Și așa este. Operația a decurs ok. Sperăm că a fost scoasă toată tumoarea și așteptăm RMN-ul acum. S-a detubat singură aseară. La ora 12 și un pic s-a detubat singură. Mi-a cerut mâncare și a păpat. Cât era ea de sedată, era conștientă. Ba chiar mai mult, marți seara, grupul nostru de prieteni s-au hotărât că la ora 21.00 să ne rugăm la comun. Vreau să vă spun că copilul meu la 20.59 s-a ridicat în funduleț, ceea ce nu a făcut o săptămână. Chiar este o minune. Cineva acolo sus o iubește”, a mai spus mama Ilincăi.

“Am făcut o rezecție microscopică a întregii acestei tumori. Un caz fericit, o tumoră relativ benignă la care chirurgia este considerată ca și o modalitate de vindecare a acestui copil. Urmează să vedem rezultatul anatomopatologic și în funcție de asta se va stabili în continuare medicația, tratamentul pe care-l va avea de efectuat. Fetița este bine și, într-adevăr, acest copil s-a detubat singur după operație, nesuportând sonda de intubație, arătând încă o dată voința de a trăi”, a spus dr. Lucian Eva, manager Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași.

Vezi si

250 de medici stomatologi au participat la un curs organizat de Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava

Sâmbătă, 2 martie 2024, Colegiul Medicilor Stomatologi Suceava (CMS-SV) a organizat o întâlnire la care …