Monday , September 26 2022

Mii de credincioşi în bisericile din Suceava, la slujba de Bobotează (FOTO)

DSCN4763

Cei mai mulţi credincioşi au fost la Catedrala de la Rădăuţi, dar şi la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” şi la Vicovu de Sus u Agheasma Mare a fost împărţită, la multe din lăcaşurile de cult unde se ştia din anii precedenţi că se adună multă lume, sub supravegherea jandarmilor care au asigurat măsurile de ordine în zonă. Majoritatea bisericilor, cel puţin în zona de deal, nu au mai avut cruci de gheaţă din cauză că vremea a fost mai călduroasă, iar printre puţinele excepţii a fost Catedrala Sucevei. IPS Pimen nu a mai vrut garduri de protecţie la slujba de sfinţire din curtea Mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”

Mii de credincioşi s-au adunat la bisericile din municipiul Suceava şi din celelalte localităţi ale judeţului pentru a asista la slujba religioasă oficiată cu ocazia marii sărbători creştine a Botezului Domnului, cunoscută în popor ca „Bobotează” şi pentru a lua „Agheasma Mare” – apă care se sfinţeşte de Bobotează şi despre care se spune că, pentru credincioşi, are efecte benefice, tămăduitoare de boli sau ajutătoare pentru cei care trec prin unele necazuri.
Spre deosebire de anii trecuţi, credincioşii nu au mai înfruntat temperaturi scăzute şi ninsoare abundentă. Acesta este şi motivul pentru care obiceiul de a face cruci de gheaţă nu a continuat şi în acest an. Deşi sunt condiţii tehnice care permit realizarea unei cruci de gheaţă cu instalaţii frigorifice, tradiţia era ca acestea să fie realizate din gheaţa luată de la râu sau de pe un iaz.
Potrivit estimărilor Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, la slujba de Bobotează de la biserica Mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou” au venit aproximativ 1.200 de credincioşi, cam cu trei sute mai puţin faţă de anul trecut. Credincioşii au venit cu diverse recipiente pentru a lua “Aghiasma Mare” după ce a fost sfinţită de IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.
O parte a sucevenilor care au dorit “Agheazmă Mare” de la Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou au venit de acasă cu busuiocul cumpărat cu câteva zile înainte din piaţă. Totuşi, pe sub bolta turnului erau comercianţi care aveau de oferit sute de buchete de busuioc. Cu un ceas înainte ca să se săvârşească sfinţirea apei, sute de credincioşi ascultau slujba din afara bisericii, mulţi fiind adunaţi chiar în jurul crucii şi a recipientelor de inox în care apa, adusă cu găleţile din fântâna mănăstirii, urma să fie sfinţită.
Slujba de sfinţire a Aghiazmei Mari a început în jurul orei 11.00, după ce a fost oficiată în biserica arhiplină slujba Sfintei Liturghii de Inalt Prea Sfinţitul Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor împreună cu un sobor de preoţi şi călugări, alături de stareţul Mănăstirii, arhimandritul Vartolomeu.
IPS Pimen a criticat unele obiceiuri străine ortodoxiei şi a explicat unele lucruri despre Bobotează şi Tainele Botezului, Spovedaniei şi Impărtăşaniei
De menţionat că spre finalul slujbei Sfintei Liturghii, IPS Pimen a rostit un cuvânt de învăţătură în care a explicat semnificaţia sărbătorii, importanţa acesteia şi legătura cu Taina Botezului.
Arhiepiscopul a subliniat că este important ca pruncii să fie botezaţi şi că în anumite condiţii deosebite – copil foarte bolnav, risc iminent de a nu supravieţui unor împrejurări dificile – botezul copilului poate fi făcut chiar şi în absenţa preotului rostindu-se formularea „se botează robul/roaba lui Dumnezeu … în numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh”. In cazul fericit în care pruncul grav bolnav supravieţuieşte preotul va ţine oficiul religios fără a mai rosti formula de botez.
De asemenea, IPS Pimen a criticat „obiceiul necanonic” al botezării în ziua Bobotezei a copiiilor avortaţi, spunând că „morţii nu se botează”. De aceea, IPS Pimen a insistat din nou ca toţi credincioşii să aibă o viaţă cât mai curată duhovniceşte, prin Taina Spovedaniei şi, ulterior, dacă va fi găsit vrednic creştinul de către duhovnic, prin Taina Impărtăşaniei. Arhiepiscopul a pus accent pe Taina Spovedaniei arătând că prin desele spovedanii se ajunge la o curăţenie mai bună a sufletului. In acest sens, IPS Pimen a făcut comparaţie cu obiceiul bun din sistemul de învăţământ în care cadrele didactice îi verificau pe copii dacă aveau mâinile curate şi la gospodinele care, fiind obişnuite să facă des curat, sunt mai exigente cu curăţenia şi observă mai rapid când ceva are puţin praf sau nu este cât ar trebui de curat.
După Sfânta Liturghie s-a trecut la slujba de sfinţire a “Aghiazmei Mari”. Spre deosebire de anii trecuţi, IPS Pimen şi, din câte se pare, nici ceilalţi preoţi nu au mai dorit ca jandarmii să pună garduri metalice de protecţie. Jandarmii s-au conformat celor dorite de organizatori şi au făcut faţă, deşi imediat după ce a fost făcută slujba de sfinţire au fost câţiva credincioşi care se îmbulzeau mai tare. Cu toate acestea, nu au fost semnalate probleme deosebite.
Peste 600 de credincioşi s-au înghesuit la biserica Sfântul Andrei din Burdujeni
Ca şi în anii precedenţi, una din bisericile din municipiul Suceava unde numărul credincioşilor veniţi la slujbă şi să ia Agheasmă Mare a fost foarte mare. Pentru a preveni unele posibile incidente, în zonă au fost trimise efective de jandarmi care au asigurat perimetrul unde erau butoaie metalice mari cu apă care urma să fie sfinţită, dar şi partea de la intrarea principală în biserică unde fusese amplasată o cruce mare de gheaţă. Ca şi la celelalte biserici şi mănăstiri din judeţ, majoritatea credincioşilor au mers la slujbă având căni sau sticle pentru a primi apa sfinţită, în acele recipiente fiind puse, după datină, măcar un fir de busuioc. Atitudinea credincioşilor a fost civilizată, chiar şi la împărţirea apei sfinţite. Potrivit estimărilor oficiale, au fost în jur de 600 de credincioşi care au participat la slujbă.
Toatea bisericile din municipiul Suceava, mai mari sau mai mici, au fost pline de credincioşi care au dorit la să participe ieri dimineaţă la slujba de Bobotează în aşteptarea sfinţirii “Aghezmei mari”. Mai toate bisericile din oraş au avut cel puţin o sută de credincioşi la slujba de ieri, chiar dacă pentru mulţi a fost mai greu fiind zi lucrătoare, la început de săptămână. Din cartierul Obcine şi până în Iţcani ori în Burdujeni, trecând prin George Enescu, Mărăşeşti, Zamca sau centrul Sucevei, toţi slujitorii lăcaşurilor de cult ortodox au fost pregătiţi să îi întâmpine pe credincioşi, cu slujba cuvenită şi cu recipiente suficiente în care să fie sfinţită apa, de ajuns pentru toată lumea. Exemple în acest sens pot fi biserica cu hramul „Sfântul Antonie del Mare” din cartierul Georghe Enescu – biserica de lemn de lângă Piaţa Mică, biserica „Sfânta Inviere” – pe care unii localnici o denumesc „Trei Clopote”, biserica „Sfântul Dumitru”, Biserica „Sfânta Cruce” din cartierul Obcine sau la Catedrala „Naşterea Domnului”. Primarul Sucevei, Ion Lungu, a fost la slujbă la Catedrală, după ce cu un an în urmă a fost la slujba biserica cu hramul Izvorul Tămăduirii din cartierul Burdujeni. De menţionat că la Catedrală a fost una dintre puţinele biserici, cel puţin din zona de deal a judeţului, unde a fost cruce de gheaţă, dar nu adusă din râu, ci făcută într-o instalaţie frigorifică.
Slujbă la Jandarmerie
Luni, 6 ianuarie, după rânduiala Bisericii Ortodoxe, la capela de la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava, preotul militar al unităţii a oficiat Liturghia Sfântului Vasile cel Mare. De asemenea, pe platoul din faţa sediului IJJ Suceava din strada Traian Vuia, a fost săvârşită slujba “Aghezmei Mari”.
Spre deosebire de anii trecuţi, de această dată nu a mai fost făcută cruce de gheaţă. Anul trecut, gheaţa pentru cruce a fost adusă de la Mihoveni, IJJ Suceava având amenajată acolo o bază, pe locul unei mai vechi unităţi militare.
In timpul desfăşurării manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătoarea Botezului Domnului, un număr de 70 de jandarmi au asigurat măsurile de ordine publică la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, Biserica „Sfântul Apostol Andrei” din cartierul sucevean Burdujeni şi la lăcaşuri de cult din 14 localităţi din judeţ.
„Jandarmii au acţionat pentru protecţia participanţilor, prevenirea aglomerărilor de persoane şi a busculadelor în apropierea zonelor de distribuire a apei sfinţite, precum şi pentru rezolvarea situaţiilor ce pot să apară cu ocazia desfăşurării manifestărilor. In timpul acestei misiuni nu s-au înregistrat fapte care să aducă atingere legilor şi normelor de convieţuire socială”, a dat asigurări Bogdan Cornaci, purtătorul de cuvânt al IJJ Suceava.
Biserici pline în tot judeţul – mai multă lume la Vicov faţă de anul trecut şi mai puţină la Voroneţ
Nu doar în municipiul Suceava au fost biserici pline, ci şi în alte localităţi, potrivit estimărilor IJJ. Astfel, în jur de 400 de credincioşi au fost, ieri, în municipiul Vatra Dornei la slujba care a fost oficiată la Catedrala situată în zona parcului. Nu departe de Vatra Dornei, în comuna Dorna Candrenilor, la biserica „Adormirea Maicii Domnului” au fost 250 de credincioşi, cam la fel cât au fost şi la biserica „Sfântul Nicolae” din oraşul Broşteni.
Un obicei interesant şi, de asemenea, o prezenţă destul de numeroasă a fost, ieri, la slujba care a fost oficiată în zona satului Laura din Vicovu de Sus, la o biserică al cărei hram este „Adormirea Maicii Domnului”. Numele respectivei localităţi vine de la pârâul cu acelaşi nume iar obiceiul locului este ca slujba de Bobotează să fie făcută la pârâu, probabil pentru a simboliza Botezul Domnului. Potrivit estimărilor IJJ, la slujba din Vicovu de Sus – atât cea de la biserică, dar şi cea de la izvor – s-au strâns în jur de o mie de credincioşi, un număr considerat de jandarmi a fi foarte mare, ba chiar în creştere sensibilă faţă de anul trecut când jandarmii estimaseră o participare de 600 de credincioşi. In cursul zilei de astăzi, la slujba de la biserica respectivă se va face şi pomenirea fostului preot Ioan Maloş, fiul său fiind actualmente preot în satul respectiv iar la ceremonia religioasă ar fi aşteptat IPS Pimen.
Recordul de participare la slujba de Bobotează în zona Rădăuţilor şi, din câte se pare, în tot judeţul Suceava îl deţine, Catedrala din municipiul Rădăuţi unde jandarmii au estimat o prezenţă de 1.500 de oameni. La Mănăstirea Suceviţa au participat 250 de persoane pe când la biserica veche de la Arbore au fost cam 400 de credincioşi.
Si în zona Humorului au fost numeroşi credincioşi la slujba de Bobotează. Astfel, la Catedrala din oraş au fost circa cinci sute de credincioşi, la două biserici din oraşul Frasin au fost câte trei sute de creştini iar la mănăstirea Voroneţ au fost în jur de 300 de oameni la slujba de Bobotează, cam cu 200 mai puţin faţă de anul trecut. Tot în jur de 300 de persoane au fost şi la mănăstirea Probota din oraşul Dolhasca – cu o sută mai mult faţă de estimările precedente şi cam câte 200 de credincioşi la biserica „Sfânta Inviere” din Dolhasca şi la bisericile „Sfinţii Trei Ierarhi” şi „Sfântul Nicolae”, ambele din oraşul Liteni. La Catedrala din Câmpulung Moldovenesc au fost în jur de 200 de oameni, la biserica „Sfântul Dimitrie” au fost circa 150 de persoane, iar la „Izvorul Tămăduirii” aproximativ 80 de persoane. La Fălticeni au fost 150 de persoane în biserica „Sfinţii Zenovie şi Zenovia” şi 250 de credincioşi la biserica „Sfântul Nicolae”. (Dan PRICOPE)

Vezi si

DSP a primit 31.100 de doze de vaccin antigripal

Medicii de familie din județ se pot prezenta la sediul Direcției de Sănătate Publică pentru …