Alte stiri
MAE protestează față de violarea spațiului național al României de o dronă de atac rusească
acum 1 hour
Mihai Roman și-a încheiat cariera de fotbalist cu un supermeci de retragere pe noul stadion din Putna (FOTO)
acum 3 hours
Polițiștii de frontieră au depistat un cetățean ucrainean, care conducea un microbuz asamblat din piese provenite de la două autoturisme căutate de autoritățile din Italia și Germania
La data de 15 martie 2017, în Punctul de Trecere a Frontierei Siret s-a prezentat pentru a intra în țară cetățeanul ucrainean Mykola H., în vârstă de 32 de ani, care conducea un microbuz Mercedes Benz, înmatriculat în Ucraina. La controlul de frontieră, cum existau suspiciuni cu privire la mijlocul de transport, polițiștii de frontieră au făcut verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că microbuzul este asamblat din piese ce provin de la două mașini care figurau în baza de date ca fiind „bunuri căutate pentru confiscare”, alerte introduse de către autoritățile din Italia și Germania.
În urma celor constatate, cetățeanul ucrainean este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar microbuzul, în valoare de aproximativ 58.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul SPF Siret în vederea continuării cercetărilor. (D.Z.)
Un incident rutier a avut loc pe 7 septembrie 2024, în jurul orei 16:00, în …