Friday , March 29 2024

Menajera dintr-o vilă din centrul Sucevei, desfigurată de trei hoţi prinşi la furat

Trei indivizi au intrat în vila medicilor Dumitrache, de pe strada 6 Noiembrie, însă au dat nas în nas cu menajera familiei. Cum aceasta nu le-a spus hoţilor unde sunt ţinuţi banii s-a ales cu o corecţie fizică dura, femeia fiind dusă la un spital din Iaşi, cu leziuni puternice la cap. Numai în acest an, pe străzile din municipiul Suceava au avut loc aproape 20 de tâlhării, în cea mai mare parte fiind vizate femeile singure u cei mai mulţi dintre tâlhari nu au fost încă prinşi de poliţişti  

 vila1


Vila medicilor suceveni Dan şi Roxana Dumitrache, de pe strada 6 Noiembrie, din municipiul Suceava, a fost călcată de hoţi, ieri dimineaţă, în jurul orei 08.30. Tâlharii, în timp ce cotrobăiau prin locuinţă, au dat nas în nas cu menajera celor doi medici, Olga C., de 54 de ani. Aceştia i-au cerut femeii banii, însă menajera le-a spus că nu ştie unde îşi ţin proprietarii economiile, motiv pentru care hoţii au bătut-o cu sălbăticie. Femeia a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean Suceava, cu leziuni la cap şi la faţă, dar şi cu dinţii scoşi. Poliţiştii au ajuns la faţa locului şi au făcut cercetări în vila celor doi soţi, în timp ce starea menajerei era evaluată la Unitatea de Primiri Urgenţe de la Spitalul Judeţean Suceava.
Menajera a declarat că a fost izbită cu capul de gresie de către un individ, care a intrat în casă prin efracţie, împreună cu alţi doi, probabil cu gândul de a fura ceva. Femeia a mai primit apoi câteva lovituri de pumn în plină figură. La momentul incidentului, se aflau în casă, într-o cameră la etaj, fiica soţilor Dumitrache, în vârstă de 19 ani, împreună cu o colegă. Fetele nu au fost agresate de hoţi deoarece aceştia au luat-o la fugă după ce au lovit-o pe menajeră şi după ce fiica medicilor a coborât de la etaj şi a început să ţipe. Menajera rănită a fost transferată la o clinică de buco – maxilo – faciale din Iaşi, având mai multe fracturi la nivelul feţei şi fiind suspectată de „fractură de mandibulă”.
Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz, au format un cerc de suspecţi, fiind făcute filtre în trafic pentru prinderea tâlharilor, care totuşi nu au reuşit să fure nimic din casa medicilor suceveni.menajera
Dan Dumitrache, medic ginecolog şi coordonatorul Centrului Medical Bucovina, nu a dorit să ofere ieri nicio declaraţie.
Străzile din Suceava au devenit în ultima perioadă foarte periculoase, mai ales pentru femeile care circulă singure. Numai în acest an au avut loc aproape 20 de tâlhării în municipiul Suceava. O parte dintre autori au fost prinşi, însă mare parte dintre aceştia încă circulă liberi şi îşi caută o nouă victimă. Se pare că tâlharii care operează pe străzile Sucevei au prins curaj şi au luat la „ţintă” casele din care şi-au imaginat că ar putea să plece cu o mică avere, cum este şi în cazul medicilor Dumitrache. (Constantin ZUZEAC)

Vezi si

Incendiu puternic la o gospodarie din Horodnic de Jos (FOTO)

Vineri după amiază, un incendiu puternic a cuprins o gospodărie din localitatea Horodnic de Jos. …