Monday , April 29 2024

Mega-razie pe străzile municipiului Suceava. 334 de șoferi testați pentru consumul de alcool sau droguri (FOTO, VIDEO)

De sâmbătă seara, de la ora  18.00 și până duminică duminică dimineață la ora 02.00, Poliția Municipiului Suceava a organizat o razie de amploare în sistem integrat, fiind angrenate toate structurile din cadrul subunității, respectiv Biroul Rutier, Biroul Ordine Publică, Biroul Investigații Criminale, Secția de Poliție Burdujeni, Secțiile de poliție rurală arondate Ipotești, Dărmănești, Adâncata și Șcheia și Compartimentul conductori câini. În cadrul acțiunii au fost angrenați și lucrători din cadrul I.P.J.. Suceava – Serviciul Investigații Criminale.

”Concepția de acțiune a fost una preventiv-reactivă și s-a acționat pentru asigurarea ordinii și liniștii publice și siguranței cetățeanului, pentru combaterea faptelor de natură judiciară, descoperirea autorilor și tragerea la răspundere penală pentru faptele săvârșite.

Dispozitivul constituit a avut ca principal scop asigurarea ordinii și liniștii publice în zona parcurilor, spațiilor de joacă pentru copii, teraselor, magazinelor cu program non-stop, sălilor de jocuri de noroc, precum și pe linia prevenirii faptelor cu violență comise în proximitatea acestora și implicit generarea unui sentiment de siguranță în segmentul stradal.

Totodată, s-a avut în vedere prevenirea și combaterea faptelor penale și contravenționale la regimul rutier și implicit generarea unui sentiment de siguranță participanților la traficul rutier pe întreaga zonă de responsabilitate a subunității”, se arată într-un comunicat al Poliției Județene.

În cadrul raziei au fost aplicate 120 de sancțiuni contravenționale în valoare de 48.495 lei și au fost constatate în flagrant 2 infracțiuni, fiind întocmite dosare de cercetare penalăDe asemenea, au fost reținute 11 permise de conducere și au fost retrase 28 de certificate de înmatriculare. Au fost realizate 334 de testări cu apratele etilotest, etilometru și drugtest.

În timpul raziei polițiștii au reușit să scoată la timp din trafic șoferi sub influența alcoolului înainte de a produce tragedii rutiere.

 

Atenție la modificările legislative – Legea numărul 213/2023!

Această lege prevede că șoferii care conduc fără drept, sub influența alcoolului sau a stupefiantelor și provoacă accidente din care rezultă decesul unor persoane, vor fi condamnați la închisoare cu executare nu cu suspendare. Astfel, Legea nr. 213 din 2023 care modifică articolul 91 din Codul Penal prevede faptul că: (3^1) Nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul infracțiunilor prevăzute la art. 192 alin. (2) și (3), dacă acestea au fost săvârșite în condițiile art. 335 sau 336.

Potrivit noilor reglementări, nu se poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere în cazul unui accident de circulație care a avut ca rezultat uciderea uneia sau mai multor persoane, iar persoana care a provocat accidentul se afla într-una dintre următoarele situații:

  • nu deținea permis de conducere;
  • deținea un permis de conducere necorespunzătorcategoriei din care făcea parte vehiculul respectiv ori permisul i-a fost retras sau anulat ori exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau nu avea dreptul de a conduce autovehicule;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere având o îmbibație alcoolică de peste 0.80 g/l alcool pur în sânge;
  • a condus un vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere sub influența substanțelor psihoactive.

Pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic, polițiștii vă recomandă:

Nu vă urcaţi sub nicio formă la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise!

Consumul de alcool reprezintă una din cauzele încă frecvente care afectează capacitatea de conducere, deşi exista tendinţa de a se subestima rolul său.

De cele mai multe ori, conducătorii auto aflaţi sub influenţa alcoolului sau drogurilor comit frecvente încălcări ale normelor de circulaţie, conduc cu viteză excesivă, se angajează în depăşiri neregulamentare sau execută în mod periculos virajele.

Consumul de băuturi alcoolice și droguri reduce viteza de reacţie şi precizia mişcărilor şi poate determina scăderea acuităţii vizuale şi auditive a şoferilor.

Legea pedepseşte conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul după ce şoferul acestuia a consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise, iar concentraţia în sânge depăşeşte limita legală! Astfel, legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la 1 la 5 ani pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării, permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie.

Consumul de alcool și droguri constituie un factor de mare risc asupra traficului rutier, influenţând în mare măsură producerea accidentelor de circulaţie!

Nu uitați, comportamentul dumneavoastră are urmări directe şi asupra celorlalţi participanţi la trafic!             

Informații actualizate despre situația traficului găsiți pe site-ul oficial al Poliției Române, la secțiunea Infotrafic: https://www.politiaromana.ro/ro/info-trafic – vă recomandăm să verificați starea traseului pe care urmează să îl parcurgeți, înainte de a pleca la drum.

Vezi si

Premieră pentru România. Canotorul sucevean Andrei Cornea, medaliat cu AUR la Europenele de la Szeged, la dublu vâsle, alături de Marian Enache

România a cucerit în premieră o medalie de aur în proba masculină de dublu vâsle …