Wednesday , April 24 2024

Liste lungi de așteptare pentru meditații. Părinții nu mai găsesc profesori pentru matematică, română, chimie sau engleză

Nevoia de profesori pentru meditații a fost exagerat de mare în acest an școlar, astfel că este de înțeles de ce unii părinți nu au prins loc decât pe listele de așteptare. La disciplinele matematică, limba română, chimie, biologie și limba engleză nu se mai găsesc profesori pentru meditații de luni bune, ei fiind ocupați în princi­pal cu elevii care au de susținut în acest an sau anul viitor examene na­țio­­nale. In cazul părinților insistenți, aceștia au făcut liste de așteptare, urmând ca din vară să înceapă meditațiile cu alte serii de elevi, dar chiar și așa sute de copii au fost nevoiți să se descurce fără ajutor particular la lecții, teme sau pregătire pentru examene. Potrivit unui sondaj efectuat de Organizația Salvați Copiii România, aproape 60% dintre elevi fac meditații la cel puțin o materie, după doi ani de pandemie, restricții și cursuri online.

Toată lumea a dezbătut modul în care școala online din perioada pandemiei a afectat situația școlară a elevilor, de toate vârstele, iar concluziile autorităților coincid cu cele ale experților și ale părinților. Orele remediale organizate la nivelul școlilor au fost binevenite, iar în cazul unor elevi au fost chiar salvatoare, însă nevoia a fost mai mare decât posibilitățile de la nivel local. Copiii ai căror părinți au avut posibilități financiare au ajuns să facă meditații încă din primul an de pandemie, alții au realizat mai târziu efectele școlii online și au luat atitudine abia pe parcursul acestui an școlar. Cert este că meditațiile au devenit absolut necesare pentru sute de elevi, iar în toamna anului trecut, imediat după începerea anului școlar, părinții umblau înnebuniți după profesori pentru lecții în particular. Unii aveau nevoie de ajutor pentru a ajunge să obțină note de promovare, în timp ce alții au muncit pentru a reveni la notele mari pe care le obținuseră la școală în perioada de dinaintea pandemiei.

”După prima lună de școală, ea fiind în clasa a IX-a, fata mea era panicată. Primise doar note de 4, 5 și 6 la mai toate obiectele, în condițiile în care terminase gimnaziul cu medii de 9 și 10. Îmi tot spunea că situația colegilor de clasă e cam aceeași, însă am luat imediat atitudine și am căutat profesori pentru meditații la disciplinele principale, pentru că avem planuri mari pentru facultate. De atunci face pregătire câte două zile de săptămână, iar notele ei au crescut cu 3 puncte și suntem mulțumiți”, explică Maria S., mama unei eleve de la un liceu de top din municipiul Suceava.

Se pare că probleme de acest tip au avut mare parte din bobocii de liceu, care au plecat din școlile gimnaziale cu medii bune, însă realitatea din clasa a IX-a i-a debusolat. Discrepanțe între mediile din gimnaziu și cele din liceu s-au întâlnit și în anii dinainte de pandemie, în special la elevii proveniți din mediul rural admiși în unitățile de învățământ din mediul urban, însă nu a fost vorba despre diferențe atât de mari. Totuși, astfel de situații nu s-au înregistrat doar în rândul elevilor care au trecut de la un nivel de învățământ la altul sau dintr-un mediu în celălalt. ”Băiatul meu era un elev de nota 8-9 înainte de pandemie. În perioada online a căzut efectiv de la acest nivel și a ajuns să aibă medii de 6 la obiectele principale. Am fost foarte supărați, însă nu am reușit să îi găsim profesori pentru pregătire atunci. Acum și-a mai revenit un pic, însă mai are de muncă. Din vară va începe să facă meditații la română și matematică și sperăm ca la Evaluarea Națională să ia note bune”, a povestit tatăl lui Andrei, elev în clasa a VII-a la Școala Gimnazială nr. 10 Suceava.

Unii părinți nu au prins loc decât pe listele de așteptare ale profesorilor care oferă meditații

Chiar și preșcolarii au fost afectați de perioada online-ului, însă cei din grupele mici și mijlocii au avut timp să mai recupereze ceva pe parcurs, în timp ce copiii care au intrat în clasa pregătitoare nu prea. Mai toate învățătoarele au depistat din primele săptămâni de școală carențele elevilor și au avut de muncit mai mult decât cu generațiile anterioare. ”Anii trecuți aveam în clasa pregătitoare copii care știau deja să scrie și să citească. În toamnă am găsit în clasa mea copii care nu știau să numere până la 10, nu știau să picteze, să decupeze, lucruri care se învață în grădiniță. Munca din acest an școlar a fost mult mai grea și mai intensă și a fost nevoie să implicăm și părinții, să lucreze cu copiii suplimentar și acasă, pentru a recupera ce s-a pierdut anul trecut”, ne-a povestit o învățătoare din municipiul Suceava.

Nevoia de profesori pentru meditații a fost exagerat de mare în acest an școlar, astfel că este de înțeles de ce unii părinți nu au prins loc decât pe listele de așteptare. La disciplinele matematică, limba română, chimie, biologie și limba engleză nu se mai găsesc profesori pentru meditații de luni bune, ei fiind ocupați în principal cu elevii care au de susținut în acest an sau anul viitor examene naționale. În cazul părinților insistenți, aceștia au făcut liste de așteptare, urmând ca din vară să înceapă meditațiile cu alte serii de elevi, dar chiar și așa sute de copii au fost nevoiți să se descurce fără ajutor particular la lecții, teme sau pregătire pentru examene.

Potrivit unui sondaj efectuat de Organizația Salvați Copiii România, aproape 60% dintre elevi fac meditații la cel puțin o materie, după doi ani de pandemie, restricții și cursuri online. Sondajul a fost realizat online, cu eșantion neprobabilistic, bazat pe răspunsurile a 1.821 de elevi din învățământul secundar inferior și superior, în luna februarie a acestui an. Elevii de clasa a VIII-a alocă semnificativ mai multe ore pe săptămână meditațiilor (cu o valoare medie specifică de 3,5 ore pe săptămână), comparativ cu ceilalți elevi de gimnaziu (2,8 ore/săptămână), iar 51% dintre copii consideră că în acest an școlar au avut nevoie de mai mult ajutor din partea profesorilor de la clasă, 13% ajutor prin intermediul meditațiilor, iar 9% din partea familiei (părinți și frați). Conform rezultatelor sondajului, aproximativ 50% dintre elevi au parcurs materia școlară fără probleme, iar 31% au rămas în urmă. (Oana NUȚU)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …

One comment

  1. Cati dintre acesti profesori care ofera meditatii pe bani parintilor ofera bon fiscal?
    Sau fac evaziune fiscala ?