Friday , April 19 2024

Medicul stomatolog Adela Băişanu, noul preşedinte al CAS Suceava

La ultima probă a concursului pentru ocuparea postului de preşedinte, Adela Băişanu a fost admisă cu un punctaj de 70 de puncte


Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a afişat în cursul zilei de ieri rezultatele obţinute la ultima probă a concursului a singurului candidat rămas în cursa pentru ocuparea postului de preşedinte al CAS Suceava. Potrivit datelor prezentate de CNAS, locul de preşedinte al instituţiei CAS Suceava va fi ocupat de Adela Băişanu, soţia parlamentarului liberal Alexandru Băişanu.
La ultima probă a concursului-interviul,care s-a desfăşurat pe 29 ianuarie a.c., medicul stomatolog a fost admis după ce a obţinut un punctaj de 70 de puncte.
La concursul desfăşurat de CNAS pentru ocuparea postului de preşedinte al CAS Suceava au participat doi candidaţi, însă unul dintre ei- Văcăreanu Ciprian Constantin, manager regional de vânzări la o firmă de medicamente, nu s-a mai prezentat la proba scrisă a concursului.
De-a lungul desfăşurării concursului, candidata a trebuit să treacă prin trei probe: selecţia dosarelor, o probă scrisă şi un interviu. Adela Băişanu a fost admisă la proba scrisă din data de 23 ianuarie cu un punctaj de 80 de puncte, iar la interviul care s-a desfăşurat pe 29 ianuarie, cu un punctaj de 70 de puncte.
Interviul s-a desfăşurat la sediul CNAS, pe baza planului de interviu care a fost întocmit de de comisia de concurs în data de 29 ianuarie.
Potrivit celor spuse de Anda Sălăgeanu, purtătorul de cuvânt al CAS Suceava “Interviul s-a desfãşurat conform planului de interviu şi a fost structurat pe baza unui plan de management pentru atingerea obiectivelor prin execuţia indicatorilor de performanţă cuprinşi în contractul de management, prezentat de candidaţi, conform Metodologiei aprobate prin Ordinul preşedintelui CNAS nr.15 din 2008, cu modificările şi completările ulterioare. Planul de management a fost elaborat pentru un an bugetar şi a fost adaptat sistemului de asigurări sociale de sănătate.” (Georgiana GROZA)
 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

No comments

  1. Când nu vom mai putea răbda,
    Când foamea – DE DREPTATE – ne va răscula,
    Hristoşi să fiţi, nu veţi scăpa
    NICI PE PAMANT
    Nici în mormânt!
    Ca sa parafrazez si titlul…NOI VREM DREPTATE!
    De asta v-am votat, miseilor! Nu ca sa va impartiti voi functiile!

  2. va lafaiti acum,dar mai tarziu in istorie o sa fiti un nume care o sa “schiteze'” un ranjet pe fetele oamenilor.toti cei care abuzati de societate mvalorile ei,si de oamenii ei.mai bine sarac si cinstit,decat o sluga.asa este donsoara adela?chiar nu va pasa intr-adevar cum va stiu oamenii ca sunteti si ce faceti?nu “lumea” voastra inchipuita in care traiti.pentru oamenii nepatati,cinstiti,stiti ce reprezentati?o zdreanta,doua zdrente…etc