Wednesday , April 24 2024

Măsuri de prevenție și combatere a urmărilor fenomenelor meteo periculoase, dispuse de CJSU Suceava

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Suceava s-a întrunit, luni, 19 iulie, la cererea prefectului Iulian Cimpoeșu, într-o ședință extraordinară, luând în considerare avertizarea meteorologică cod portocaliu emisă de Administrația Națională de Meteorologie pentru intervalul 19 iulie, ora 14:00 – 20 iulie, ora 10:00, pentru a stabili măsuri ca urmare a manifestării fenomenelor meteorologice/hidrologice pe teritoriul județului Suceava.

La ședința CJSU Suceava s-a adoptat o hotărâre prin care s-a dispus ca instituțiile cu atribuții în gestionarea riscului „inundații” și administrațiile publice locale să ia „de îndată” mai multe măsuri: monitorizarea evoluției fenomenelor meteorologice periculoase, simultan cu transmiterea prognozelor precum și a avertizărilor și înștiințărilor către autoritățile locale în scopul organizării activităților care se impun în asemenea situații; supravegherea continuă a zonelor critice de pe cursurile de apă și înștiințarea factorilor responsabili despre existența unor pericole reale sau potențiale de inundații; pregătirea capabilităților planificate la nivel județean în scopul realizării rapide a intervenției, precum și asigurarea manevrei de forțe și mijloace, în funcție de evoluția situației operative. Mai mult, s-a stabilit punerea în aplicare a Planurilor de apărare împotriva inundațiilor, ghețurilor și poluărilor accidentale ale comitetelor municipale, orășenești și comunale pentru situații de urgență, la nevoie.

CJSU Suceava a mai decis să fie asigurată permanența la sediul primăriei cu personal instruit în vederea primirii înștiințărilor, prognozelor și avertizărilor hidrometeorologice, a deciziilor Comitetului județean, iar prin grija Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență se vor evita sau elimina blocajele cu deșeuri sau alte tipuri de materiale care prezintă risc de colmatare, în special în zonele podurilor și podețelor, prizelor de apă, de evacuare a apei din intravilan. „Dacă situația impune, se va evacua populația și animalele din zonele inundabile – cu risc major”, se mai arată în hotărâre.

CJSU Suceava a mai cerut să fie efectuată transmiterea mesajelor de avertizare pentru populație prin sistemul RO-ALERT la emiterea avertizărilor now-casting cod portocaliu ce vizează manifestări extreme (grindină de mari dimensiuni etc.) sau roșu. De asemenea, autoritățile au obligația să transmită către eșalonul superior a rapoartelor operative privind efectele fenomenelor meteorologice periculoase, din 4 în 4 ore, prin grija Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Bucovina” Suceava, începând cu 19.07.2021, ora 22:00, respectiv ora 06:00 (pentru ultimele 24 de ore), pe baza datelor operative culese din teren.

Totodată, CJSU Suceava a mai dispus desemnarea de către Instituția Prefectului – Județul Suceava, Consiliul Județean Suceava – Direcția Județeană de Drumuri și Poduri Suceava, Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava, Inspectoratul de Stat în Construcții Suceava, operatorii de utilități publice din județul Suceava a reprezentanților desemnați să încadreze Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției Suceava, activat pe perioada valabilității avertizării meteo-hidrologice, de la sediul dispus în municipiul Suceava, str. Universității, nr. 14 sau de la sediul propriu/domiciliu și care să participe în cadrul Grupurilor de Suport Tehnic (în teren) în situația producerii situațiilor de urgență conexe. (D.P.)

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …