Thursday , April 25 2024

Maşinile Poliţiei, “încălţate” cu cauciucuri la preţ umflat, cumpărate în vremea lui Todiruţ

Todirut - la IPJ SuceavaA

Acesta este al treilea dosar cercetat de DNA în care sunt vizaţi foştii conducători ai IPJ Suceava, după cel privind cumpărarea clădirii Zimbru de pe strada Universităţii şi a dărăpănăturii achiziţionate cu aproape 30 de miliarde de lei vechi pentru poliţia din Câmpulung

Serviciul Teritoral Suceava al DNA are în anchetă un al treilea dosar de corupţie ce îl vizează pe fostul şef al IPJ Suceava, Ioan Nicuşor Todiruţ şi pe finul acestuia, comisar şef Alexa Teodorovici, privind achiziţia de anvelope pentru maşinile Inspectoratului Judeţean de Poliţie, la preţuri mult mai mari decât cele de pe piaţă. Firma furnizoare este una dintre cele recunoscute pe piaţa suceveană în această branşă, iar condiţiile în care s-au făcut aceste tranzacţii în anii trecuţi urmează să fie detaliate de procurorii DNA luna următoare. Faptul că DNA Suceava şi-a propus să clarifice toate aspectele legate de tranzacţiile făcute pe banii statului între IPJ Suceava şi firme private, în favoarea acestora din urmă, constituie un demers meritoriu.
O investigaţie derulată pe parcursul a şase ani, s-a soldat cu trimiterea în judecată a fostului şef al IPJ, Ioan Nicuşor Todiruţ pentru supraevaluarea clădirii de pe strada Universităţii, unde s-au plătit de stat 50 de miliarde în plus faţă de evaluarea reală a clădirii. Un alt dosar, disjuns din cercetarea penală ce l-a vizat pe Ioan Nicuşor Todiruţ şi camarila sa, încă nefinalizat de DNA, vizează achiziţia la un preţ de aproximativ 30 de miliarde de lei vechi a unei clădiri în paragină la Câmpulung Moldovenesc în 2006 pentru un sediu al poliţiei municipale de la o firmă din localitate. Clădirea nu a fost niciodată folosită decât de ciorile şi turturelele care şi-au făcut cuiburi în podul şi în camerele construcţiei.
Pe măsură ce verificările procurorilor DNA înaintează, ies la iveală şi alte aspecte neortodoxe ale echipei naş – fin de la conducerea IPJ Suceava – tandemul Todiruţ – Teodorovici. Cauciucuri pentru maşinile IPJ Suceava cumpărate la un preţ mult mai mare decât cel al pieţei şi alte asemenea. Toate aceste aspecte vor fi însă clarificate în zilele următoare de către procurorii DNA. (N.R.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …