Thursday , April 18 2024

MAȘINĂ LOVITĂ DE TREN la Prelipca. Două femei au murit și doi copilași au fost răniți (FOTO, VIDEO)

Luni, în jurul orei 13.00, pe raza localității Prelipca, un autoturism a fost lovit de un tren. Două femei au murit  și doi copii, unul de 2 ani și altul de 4 ani, au fost răniți grav, fiind transportați la Spitalul Suceava.

Din imaginile transmise de ISU de la fața locului, autoturismul, un Audi, a fost transformat practic într-o grămadă de fiare, după ce a fost acroșat de locomotiva trenului București – Suceava la o trecere la nivel. După impact, autoturism a fost proiectat într-un stâlp de beton, care a ajuns până aproape în interiorul mașinii.

La fața locului au intervenit pompierii militari, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială cu apă și spumă și două ambulanțe SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ.

Conform ISU Suceava, în urma impactului, doi adulți și doi copii din autoturism au fost răniți.  Persoanele adulte, două femei, au rămas încarcerate și erau inconstiente, cu leziuni foarte grave. Copiii, un baietel de 2 ani si o fetita de 4 ani, au fost găsiți în afara autoturismului, unul dintre ei fiind inconștient.

Cele doua femei, cu vârste de aproximativ 30 și 60 de ani, au fost extrase dintre fiarele contorsionate. Din nefericire, acestea prezentau leziuni incompatibile cu viata si a fost declarat decesul.

Cei doi copii au fost preluați de echipajele medicale, au fost stabilizați și apoi transportați la Unitatea de Primiri Urgente Suceava, în stare mai gravă fiind fetița de 4 ani, în timp ce băiețelul pare să fi suferit  leziuni mai ușoare.

Din primele verificări ale Poliției, s-a stabilit că una dintre femeile decedate din autoturism care a condus vehiculul, nu a respectat semnalele acustice și luminoase de la trecerea la nivel cu calea ferată, fiind surprinsă și lovită de trenul Regio București – Suceava.

Cercetările sunt preluate de către Serviciul Rutier, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.  (O.S.)

Foto, video: ISU Suceava

 

 

Vezi si

Performanță în prag de centenar la Colegiul Național Militar ”Ștefan cel Mare”. 27 de elevi calificați la fazele naționale ale olimpiadelor școlare

”Anul acesta, în prag de centenar, mușatinii și-au depășit recordul la premiile obținute la fazele …