Thursday , February 9 2023

Mărunțișul “scăpat” Sucevei de băieții din Capitală pentru sărbătorirea Centenarului

Aproape 100 de milioane de lei, bani publici, merg către cele peste 500 de proiecte depuse pentru manifestările dedicate Centenarului, potrivit informațiilor Ministerului Culturii. Cu aproape 14 milioane de lei sunt finanțate nu mai puțin de 120 de festivaluri și gale, în vreme ce 13,5 milioane merg pentru construcția sau restaurarea a aproape 100 de monumente. Din păcate, județul Suceava nu a primit până acum decât sume infime, pentru proiecte de mică amploare. In total, în județul Suceava sunt finanțate proiecte în valoare de 746.000 lei, din care 414.000 lei sunt însă destinați unor unități ale Ministerului de Interne: Şcoala Militară din Fălticeni și Prefectura Suceava. In fruntea topului e județul Iași, cu proiecte aprobate în valoare de peste opt milioane de lei . Pe locul doi se situează județul Maramureș, cu proiecte de 4,82 milioane de lei. Neexistând la nivel local o centralizare exactă cu proiectele depuse de primăriile și instituțiile din Suceava, nu e clar dacă noi am propus mai mult aiureli neeligibile sau alocările au în cazul nostru și o componentă politică sau de altă natură. Citiți mai jos lista proiectelor din județul Suceava care au primit finanțare.

LOGZO CENTENAR 2-min

Până la începutul lui august, 519 proiecte ale ministerelor, instituțiilor publice și autorităților locale au primit finanțare, conform unei analize HotNews.

Din datele centralizate ale ministerului, până la 6 iulie, 13,8 mi­lioane de lei erau destinați manifestărilor din categoria Festivaluri, gale, ­ma­nifestări cultural-artistice de anvergură, în vreme ce 13,5 milioane au fost destinați construcției sau reabilitării de monumente în întreaga țară.

În topul finanțării pentru Centenar a autorităților locale este județul Iași, care primește 8.025.000 de lei pentru 17 proiecte din cele 40 depuse până în iulie.

Între „lucrările” cele mai costisitoare figurează amplasarea unui drapel care să se vadă din orice punct al Iașului. „Necesitatea și oportunitatea investiției” de 540.000 de lei este justificată de autorități prin faptul că „anul 2018 va fi un an jubiliar”. „Municipiul Iași își propune să marcheze acest eveniment prin ridicarea unui catarg de steag tricolor, amplasat într-un punct care să asigure vizibilitatea din toate punctele orașului”, se arată în descrierea proiectului.

 

Tot pentru Iași sunt alocați 150.000 de lei pentru o ședință solemnă a Parlamentului. „În memoria și pentru cinstirea celor 100 de ani de la Marea Unire, eveniment la care Iașiul a jucat un rol foarte important, realizarea unui astfel de proiect poate atinge valoarea de moment istoric”, se arată în descrierea evenimentului la care, pe lângă parlamentari, ar trebui să participe reprezentanții Guvernului, Președinției, administrației Republicii Moldova și ai Casei Regale.

Conform HotNews, cu 4,82 de milioane pentru Centenar, Maramureșul este pe locul doi al finanțărilor, pentru 20 de proiecte din 114 depuse. Aproape 10% din acești bani, respectiv 400.000 de lei, sunt destinați evenimentului „100 de baloane pentru România”, depus de Consiliul Județean Maramureș, care face o confuzie în descrierea proiectului susținând că, la anul, România va prelua președinția Comisiei Europene, nu a Consiliului UE.

Potrivit documentației depuse cele 100 de baloane cu aer cald vizează transmiterea unui „onest și asumat mesaj despre pace și bucurie”.

„Ne apropiem de momentul în care România va prelua pentru prima dată Președenția Comisiei Europene, este un moment unic să trimitem un mesaj vizibil mediatic: Centenarul României coincide cu 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial, un eveniment cu o încărcătură spirituală puternică pentru întreaga Europă. Propunem celebrarea tuturor eroilor Europei concomitent cu Centenarul României cu un salut de 100 de baloane cu aer cald reprezentând fiecare țară din Europa și mai departe o întâlnire memorabilă cu un onest și asumat mesaj despre pace și bucurie”, este descrierea pe scurt a proiectului transmis la ­Mi­nisterul Culturii.

Județul Suceava, din păcate, a primit mărunțiș până acum la aceste repartizări. Atâta vreme cât autoritățile sucevene nu fac publică lista exactă cu solicitările depuse, e greu de spus dacă am cerut noi numai aiureli neeligibile sau Ministerul Culturii are și criterii politice sau de altă natură la aceste alocări de fonduri. Cert e că, conform unei liste cu proiecte aprobate de Ministerul Culturii și publicată de Hot News,  Anul Centenar se apropie repede de final și județul Suceava a primit finanțare doar pentru următoarele proiecte:

  • 100.000 de lei pentru “Troiță în memoria eroilor din comuna Sucevița căzuți în cele Două Războaie Mondiale”. Conform descrierii proiectului de care se va ocupa Primăria Sucevița, “statuia va reprezenta o troiță ce va fi executată din lemn, fier și tablă cu o înălțime de ­apro­ximativ 5m, amplasată pe un soclu din marmură cu o înălțime de 1m”.
  •  25,000 de lei pentru manifestarea “Solca între 100 de ani de la Marea Unire și 600 de ani de atestare documentară”. Conform Proiectului pe care-l gestionează Primăria Solca,  acesta “a fost conceput în vederea desfășurării unor eficiente acțiuni de stimulare a interesului tinerei generații pentru cunoașterea evenimentelor istorice din preajma Marii Uniri din 1918 precum și evoluția localității noastre de la prima atestare documentară și până în prezent. De asemenea insuflarea dragostei pentru strămoșii noștri, pentru trecutul istoric al poporului nostru, pentru realizările istorice și culturale, pentru limba română, pentru păstrarea obiceiurilor și tradițiilor strămoșești, precum și pentru perso­nalitățile pe care le-a dat acest popor de la începuturile sale și până azi, sunt doar câteva din subiectele pe care le abordăm cu ocazia acestui proiect. Grupul țintă si partenerii implicați arată importanța acordată acestui eveniment”.
  • 45,000 de lei va primi Primăria Vama pentru “Reabilitarea ­Ci­mitirului Eroilor Vama”.
  • 236,500 de lei  acordați Şcolii Militare de Subofițeri și Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, pentru proiectul “Eroii nu mor niciodată”, o manifestare prin care “Şcoala propune realizarea a 5 acțiuni prin care ne dorim să evocăm numeroșii eroi ai unității noastre care își dorm somnul de veci pe câmpurile de luptă unde i-au purtat diferitele operațiuni ­mi­litare. Obiectivele propuse sunt: achiziționarea de uniforme de epocă aparținând Jandarmeriei Române din perioada interbelică, realizarea unei Săli a Tradițiilor, modernă și dotată corespunzător, confecționarea unei plachete comemorative care să ne amintească de împlinirea unui secol de la evenimentul de la 1 decembrie 1918, ambientarea unor încăperi din pavilionul comandament cu diferite materiale care să ilustreze faptele de eroism și sacrificiu săvârșite de militarii fostului Regiment 16 Dorobanți”.
  •  147,500 de lei acordați tot Şcolii Militare de Subofițeri și Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, pentru proiectul “Arc peste timp – 100 de ani de viață militară glorioasă: de la regimentul 16 Dorobanți la școala Militară de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni”. Proiectul își propune “Reconstituirea unui moment de luptă cu ținutele de epocă ale Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni. Totodată se vor instala plăci comemorative pentru căpitanul francez Paul Berge din cadrul misiunii franceze în România, acesta fiind ucis în timpul marii încleștări de la Oituz din vara anului 1917. Proiectul se bazează pe 4 acțiuni și își propune să scoată în evidență contribuția Regimentului 16 Dorobanți din Fălticeni la realizarea Marii Uniri de la 1 decembrie 1918. Şcoala de Subofițeri de Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni are datoria morală să continue tradiția militară din acest oraș și să cinstească prin toate acțiunile sale eroii cunoscuți și necunoscuți ai fostei mari unități a Armatei Române. Şcoala militară funcționează în fosta cazarmă a Re­gimentului 16 Dorobanți din Fălticeni”.
  •  30,000  de lei primește Prefectura Suceava, pentru proiectul “Pagini de istorie – Istoria Primului Război Mondial în fotografii. Unirea Bucovinei cu România”. Proiectul vizează “Realizarea unei expoziții de fotografie veche din perioada 1916-1920 de pe teritoriul județului Suceava. Realizarea unui album aniversar care va conține fotografiile expuse – 300 exemplare tiraj estimativ”.
  •  100,000 lei primește Primăria Cacica, pentru “Reabilitarea monumentelor eroilor din satul, Cacica și Pîrteștii de Sus, comuna Cacica, județul Suceava”
  •  62,000 de lei sunt alocați Consiliului Județean Suceava pentru organziarea “Simpozionului Ştiințific Bucovina – file de istorie”, un “Simpozion științific la care vor participa 100 de cercetători de la nivel național și internațional. Simpozionul științific „Bucovina – file de istorie” are loc anual în jurul datei de 28 noiembrie, Ziua Bucovinei și adună la Suceava cercetători ai perioade moderne. Simpozionul poate constitui baza de pornire a unui volum științific dedicat Cenenarului Marii Uniri”, se arată în descrierea proiectului.

Deci, un total de 746.000 lei, din care 414.000 lei merg către Şcoala Militară din Fălticeni aparținând Ministerului de Interne și către Prefectura Sucevei, aparținând aceluiași Minister de Interne, pentru o expoziție de fotografii.

Spre comparație, prezentăm și o scurtă listă cu unele finanțări pri­mite de localități din țară pentru construcția sau reabilitarea unor monumente:

  •  Monument eroi, Bascov, Argeș – 200.000 lei
  •  Modernizare și reabilitare – Monument al Eroilor – Maghera, comuna Vârfu Câmpului, județul Botoșani – 114.000
  •  Monument închinat împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire de la 1918, Todirani, Botoșani – 181.000
  •  Construire Monumentul Eroilor – comuna Concești, județul Botoșani – 133.000
  •  „Construire monument de for public – Statuie Alexandru Marghiloman,  municipiul Buzău”- 333.000
  •  Ridicarea Monumentului Eroilor, pentru cinstirea memoriei felecanilor care s-au jertfit în cele două Războaie Mondiale, Cluj  – 150.000
  • Monumentul reconcilierii istorice, Comuna Mihăileni – Județul Harghita – 368.000
  • Construire Monumentul Unirii, Primăria Fetești – Județul Ialomița – 500.000
  •  ”Iași – Capitala celor trei Uniri” – 1.000.000
  •  Realizarea și amplasare copie statuie Regele Ferdinand I Întregitorul la Chișinău, Iasi – 1.000.000
  •  Reabilitarea Monumentului Eroilor din Primul Război Mondial, Iasi – 2.000.000
  •  Realizarea unui monument comemorativ pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial, Primaria Oteleni, Iasi – 499.000
  •  Monument comemorativ pentru eroii căzuți în Primul Război Mondial în „Dealul Crucii” Primăria Lungani – Județul Iași – 499.000
  •  Construire Monumentul Eroilor și amenajare teren comuna Cumpăna, județul Constanța – 320.000 lei. (T.A.)

 

 

Vezi si

ISU Suceava: 10 incendii provocate de coșurile de fum necurățate sau neizolate în doar 24 de ore

Încă de la debutul sezonului rece, dar și pe toată perioada acestuia, Inspectoratul pentru Situații …

2 comments

  1. La noi se alege in modul cel mai tampit si fara cap din toata tara…cand la buc e psd la sv se alege pnl, cand la suceava psd la buc e pnl….de aceea suntem saracia tarii si nu primim un leu

  2. Ce proiecte a depus Municipiul Suceava? Nu aveam nevoie de nimic, sau s-a așteptat să cadă ”para”?