Friday , March 29 2024

Maricela Cobuz susţine crearea unui subprogram destinat tratamentului pentru diabetul juvenil

Conform evidenţelor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în prezent, în Programul Naţional pentru Diabet Zaharat sunt trataţi aproximativ 830.000 de pacienţi, dintre care peste 3.000 de copii cu diabet. In judeţul Suceava sunt în evidenţa medicilor aproximativ 100 de copii diagnosticaţi cu diabet care beneficiază de tratament prin Programul Naţional pentru Diabet Zaharat, a anunţat deputatul PSD Suceava Maricela Cobuzmaricela cobuz

Luni, 25 iunie 2018, la sediul Ministerului Finanţelor Publice, s-a organizat un Grup de lucru la care au parti­cipat ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, ministrul Finan­ţelor, Eugen Teodorovici, deputaţi şi senatori din comi­siile de specialitate din Parlamentul României, reprezentanţi ai Casei Naţionale de Sănătate şi reprezentaţi ai Agenţiei Naţionale Pentru Achiziţii Publice, a anunţat deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz.

S-a stabilit necesitatea creării unui subprogram destinat tratamentului pentru diabetul juvenil. Diabetul zaharat este o boală cronică ce necesită tratament pentru întreaga viaţă La copii principala formă de diabet este diabetul zaharat de tip I care se tratează cu insulină. Întrucât reglarea glicemiilor necesită automonitorizarea printr-un număr foarte mare de înţepături în deget, pentru copii ar fi ideal să aibă un aparat de monitorizare continuă a glice­miei şi în acelaşi tip o pompă de insulină care ar evita stresul injecţiilor cu insulină.

Subprogramul va face parte din Programul Naţional pentru Diabet Zaharat, în cadrul căruia copiii să poată beneficia de senzori pentru monitorizarea continuă a glicemiei, precum şi de pompe de insulină prevăzute cu sistem integrat de monitorizare.

În cadrul şedinţei s-a discutat despre modificarea şi completarea normelor metodologice de aplicare a Programului Naţional de Diabet Zaharat şi a Contractului-Cadru Ministerul Sănătăţii – Casa Naţională de Asigurări de Sănătate cu privire la modul de achiziţie sau decontare a dispozitivelor medicale şi a consumabilelor necesare acestora.

Conform evidenţelor Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în prezent, în Programul Naţional pentru Diabet Zaharat sunt trataţi aproximativ 830.000 de pacienţi, dintre care peste 3.000 de copii cu diabet. În judeţul Suceava sunt în evidenţa medicilor aproximativ 100 de copii diagnosticaţi cu diabet care beneficiază de tratament prin Programul Naţional pentru Diabet Zaharat.

Încă de anul trecut, prin Hotărârea de Guvern nr. 155/2017 privind aprobarea programelor naţionale de sănătate pentru anii 2017 şi 2018, la copiii cu diabet zaharat au fost crescute testele de automonitorizare, trimestrial, la 400.

Ministerul Sănătăţii a venit în sprijin, prin programele de screening, pentru testarea unor posibile complicaţii la un număr de 782.430 bolnavi cu diabet zaharat, precum şi prin dozarea hemoglobinei glicozilate. Bolnavii sunt automonitorizaţi prin testele oferite gratuit în cadrul Programului naţional de diabet.

„Ca deputat, membru în Comisia pentru sănătate şi familie şi medic primar pediatru voi susţine legislaţia privind copiii diagnosticaţi cu diabet, astfel încât aceştia să beneficieze de condiţii moderne la standarde europene în ceea ce priveşte monitorizarea şi tratamentul afecţiunii lor”, a declarat deputatul PSD de Suceava Maricela Cobuz. (C.A.)

Vezi si

Femeie de 82 de ani, internată la Neurochirurgie după ce a fost lovită în cap de un panou publicitar, la Gura Humorului

O femeie de 82 de ani a ajuns în cursul dimineții de vineri la UPU …

One comment

  1. Cobuz face loby pentru sotul sau! Ar trebui sa se implice in sanatate in toate specialitatile