Tuesday , April 30 2024

Maria, tânăra suceveancă revenită miraculos din comă, s-a reîntors la Facultatea de Stomatologie. Medic: Este dovada vie a faptului că minunile există

Maria, tânăra preluată cu un elicopter SMURD de la Suceava în stare extrem de gravă, și-a revenit miraculos din comă și s-a reîntors la cursurile Facultății de Stomatologie din Iași. În urmă cu o lună, studenta de 19 ani a fost operată de urgență pe creier de o tumoră extrem de rară la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași. ”În momentul în care s-a adresat spitalului nostru, în urmă cu aproximativ o lună de zile și a fost operată în urgență, echipa medicală nu i-a dat foarte multe șanse. Maria este dovada vie a faptului că minunile există”, a declarat medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași

La finalul lunii aprilie, Maria. M., o tânără de 19 ani din zona Rădăuțiului, a intrat în comă profundă și a fost transportată cu elicopterul SMURD de la Suceava la Iași.

”După investigațiile făcute în Spitalul de Neurochirurgie am descoperit că tânăra aflată în comă de gradul III avea o tumoră la nivelul trunchiului cerebral, situată între creier și măduvă. În termeni medicali este vorba despre un chist neuro enteric, un chist tumoral de 4 cm, o tumoră extrem de rară”, a explicat medicul Lucian Eva, managerul Spitalului de Neurochirurgie din Iași

„Vreau să îi mulțumesc domnului doctor Lucian Eva pentru că m-a operat și mi-a salvat viața și o să îi fiu recunoscătoare pentru totdeauna. Cu ajutorul domnului doctor și al echipei sale m-am trezit chiar foarte repede. Nu se așteptau să mă trezesc așa de repede, dar m-am trezit în trei zile și totul a fost bine”, a declarat Maria M..

Echipa medicală condusă de medicul Lucian Eva, managerul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. N. Oblu” Iași, a reușit să o readucă la viață pe Maria. Tânăra s-a recuperat foarte rapid și a revenit la cursurile Facultății de Stomatologie din Iași.

„Maria este dovada vie a faptului că minunile există. În momentul în care s-a adresat spitalului nostru, în urmă cu aproximativ o lună de zile și a fost operată în urgență, echipa medicală nu i-a dat foarte multe șanse.Am intervenit chirurgical pentru că era singura ei șansă să trăiască. Astăzi este pe picioarele ei și când spun pe picioarele ei, o spun la modul propriu. S-a reintegrat social, urmează cursurile Facultății de Stomatologie din Iași online. Și cel mai probabil în perioada următoare va fi integrată din toate punctele de vedere în societatea în care trăiește. Spitalul de Neurochirurgie din Iași este o poveste cu și despre oameni. În afară de intervențiile chirurgicale complexe care se realizează în acest spital, ceea ce avem prioritar este viața fiecărui om care se adresează acestui spital”, a spus medicul Lucian Eva. (O.S.)

Vezi si

De miercuri, Thermonet oprește furnizarea căldurii în municipiul Suceava

THERMONET S.R.L., operatorul sistemului de alimentare centralizată cu energie termică din municipiul Suceava,  a anunțat …