Saturday , April 20 2024

Mandatele lui Flutur la președinția CJ și al lui Lungu la Primăria Suceava au fost validate de instanțele sucevene

Tribunalul Suceava a validat, în dimineața zilei de joi, 15 octombrie, mandatul de președinte al Consiliului Județean Suceava obținut de Gheorghe Flutur în urma alegerilor locale din data de 27 septembrie 2020. Hotărârea este cu drept de apel în termen de două zile de la aducerea la cunoștință publică, pentru cei interesați, la Curtea de Apel Suceava. Hotărârea a fost comunicată de îndată prefectului de Suceava și secretarului general al județului Suceava. Acesta are obligația aducerii la cunoștință publică prin afișarea deciziei la sediul unității administrativ-teritoriale, în termen de cel mult 24 de ore de la comunicare. Reamintim că la alegerile locale de anul acesta, liderul PNL Suceava, Gheorghe Flutur, a câștigat al treilea mandat de președinte al Consiliului Județean Suceava. Gheorghe Flutur a câștigat alegerile din 27 septembrie a.c. cu 41,59% din voturile valabil exprimate.

În data de 14 octombrie, Judecătoria Suceava a admis cererea având ca obiect „validare mandat primar” formulată de „petentul Lungu Ion”, cum este calificat acesta în încheiere. Astfel, miercuri după amiază Judecătoria a validat mandatul de primar al Municipiul Suceava, județul Suceava, pentru Ion Lungu, candidat din partea Partidului Național Liberal și a dispus comunicarea prezentei încheieri către Prefectul Județului Suceava și Secretarul General al Municipiului Suceava, cu drept de apel în termen de 2 zile de la aducerea la cunoștință publică a prezentei încheieri. Cererea se depune la Judecătoria Suceava. Precizăm că Ion Lungu este la al cincilea mandat consecutiv de primar al municipiului reședință de județ pe care l-a câștigat în 2004 candidând din partea PNL, în 2008 și 2012 candidând din partea PDL și în 2016 și 2020 din nou a candidat cu succes din partea PNL. (D.P.)
secretarasite

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …