Tuesday , April 23 2024

Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou”, înconjurată de comercianţi

Hramul mănăstirii se sărbătoreşte miercuri, 24 iunie, iar cu această ocazie, pelerini de peste tot, dar şi mici comercianţi şi cerşetori se adună la lăcaşul de cult cu o zi, sau chiar două înainte 

Miercuri, 24 iunie se sărbătoreşte hramul Mănăstirii “Sfântul Ioan cel Nou”, ca urmare, ca în fiecare an, atât pelerinii, cât şi micii comercianţi sosesc în municipiul reşedinţă de judeţ cu o zi sau două înainte, pentru a-şi asigura locul.
comercianti sf ioan [800x600]

In cursul zilei de ieri au început pregătirile pentru marea sărbătoare, astfel încât, în curtea Mănăstirii s-a amenajat o scenă pentru oficierea slujbei, iar în ceea ce îi priveşte pe comercianţi, până ieri la orele 15:00 erau deja în jur de zece tarabe amenajate, iar altele urmau a se ridica. Tarabele deja amenajate sunt în afara curţii Mănăstirii, doar una găsindu-şi locul în incintă. Pe lângă comercianţi şi cei câţiva pelerini deja sosiţi şi-au făcut apariţia şi cerşetorii care cer îndurare şi milă, dar mai bine se simt când primesc bani.
Mănăstirea “Sfântul Ioan cel Nou” a fost ctitorită de Bogdan al III-lea între anii 1514 şi 1522. Biserica mănăstirii are două hramuri: Hramul Sfântul Gheorghe, sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie şi Hramul Sfântul Ioan cel Nou, sărbătorit anual pe 24 iunie.  scena  sf ioan [800x600]
115 jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti locali vor asigura ordinea la procesiunea moaştelor “Sfântului Ioan cel Nou” de la Suceava
În perioada 24 – 28 iunie 2015, 30 de jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti locali vor asigura zilnic măsurile de ordine publică şi protecţia participanţilor în zonele în care se desfăşoară evenimentele cultural-artistice incluse în Programul „Zilele Sucevei”.
De asemenea, în intervalul 23-24 iunie a.c vor fi asigurate măsurile de ordine în vederea desfăşurării în bune condiţii a manifestărilor religioase prilejuite de sărbătorirea “Sfântului Ioan cel Nou” de la Suceava. În ziua de 24 iunie, 115 jandarmi, poliţişti, pompieri şi poliţişti locali vor acţiona în zona Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava precum şi pe traseul procesiunii ce se va desfăşura în zona centrală a municipiului. La acţiune vor participa şi efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău.
Jandarmeria recomandă participanţilor la manifestări să respecte regulile stabilite de organizatori şi forţele de ordine pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţilor, să acorde o atenţie sporită la modul de asigurare a bunurilor de valoare şi să evite implicarea în conflicte de orice natură. În cazul în care sunt victime ale unor fapte antisociale sau observă producerea unor astfel de fapte, cetăţenii se pot adresa direct jandarmilor şi poliţiştilor aflaţi în dispozitivele de ordine publică sau pot solicita sprijin prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112. De asemenea, cei care intenţionează să ia parte la manifestările religioase sunt sfătuiţi să manifeste calm, înţelegere şi să respecte regulile stabilite pentru accesul la baldachinul situat în incinta mănăstirii.

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …

2 comments

  1. Constantin Acasandrei

    In fiecare an urmaresc cu placere evenimentele la Suceava pacat ca sunt departe in Spania,dar sunt alaturi de toti sucevenii care participa la sarbatoarea orasului .Salutari tuturor

  2. Pentru cine semneaza articolul e bine sa stie ca manastirea are si hramul Sf. IOAN CEL NOU de la Suceava care se sarbatoreste anual la 02 iunie. Vedeti calendarul ortodox……