Friday , December 3 2021

Managerul Spitalului Județean Suceava: Nu avem deloc sistem medical. Valul 4 al pandemiei ne-a prins la fel de nepregătiți ca primul val

În Capitală are loc, în zilele de 23 și 24 septembrie, cea de-a șasea ediție a evenimentului Convenția Română a Spitalelor – ROHO. Tema ediției din acest an este “Spitalul Nostru”, dedicată rolului vital al spitalului în comunitate, rol amplificat de pandemia de coronavirus, și importanța investițiilor în infrastructura medicală: actualizarea spitalelor existente și construirea de noi spitale, programele de sănătate pentru comunitate, rolul administrației publice locale în a transforma spitalul într-un spațiu central al comunităţii. Ediția din acest an reunește timp peste 100 de vorbitori din România, Europa și America.

În cadrul evenimentului, medicul cardiolog Alexandru Calancea, managerul Spitalului Județean de Urgență “Sf.Ioan cel Nou” din Suceava, a tras un semnal de alarmă, spunând că “valul 4 al pandemiei ne-a prins la fel de nepregătiți ca primul val. Este inadmisibil și tragic ce se întâmplă.” De altfel, întreg discursul susținut de medicul sucevean a fost extrem de critic la adresa sistemului medical, Alexandru Calancea prezentând problemele pe care le-a întâmpinat ca manager al Spitalului Județean și concluzionând: ”Nu avem deloc sistem medical”.

Medicul sucevean a reamintit că, în aprilie 2020, Spitalul sucevean, spital de urgență al unui județ foarte mare, a fost numit ”spital COVID”, fără a avea însă un plan de rezervă pentru pacienții non-Covid. ”Aceștia au suferit enorm”, a afirmat dr. Calancea.

”Am primit undă verde în luna iunie abia pentru a trata și pacienții non-Covid. Dar haosul de la nivelul sistemului medical județean nu ne-a permis să facem acest lucru. Am preluat funcția la 1 iulie 2020, iar la acea dată niciun spital, în afară de Spitalul Județean și Spitalul Rădăuți, spital suport, nu avea zone tampon, deci nu se aplica legea. Am aplicat această lege, împreună cu cei de la DSP, am reușit să deschidem zone tampon în celelalte cinci spitale din județ. În toamna anului 2020 am reușit să deschidem și zone Covid în fiecare spital, deci pot să spun că am fost cu câțiva pași înaintea celor care conduc acest sistem medical. (…) Nu avem un sistem medical performant. Sub nicio formă. Am întâmpinat foarte multe dificultăți și pot să spun, după un și jumătate de management, că nu avem un sistem medical. Nu vorbim dacă e performant sau nu. Eu spun că nu avem deloc sistem medical”, a afirmat managerul Spitalului Județean Suceava.

Acesta le-a cerut colegilor săi să facă un front comun pentru a crea un sistem performant. ”Nu vorbesc doar de coordonare medicală județeană. Vorbesc și de coordonarea investițiilor. Pentru că în fiecare spital investește primarul din zona respectivă. Haideți să învățăm de la sisteme europene de sănătate, să le analizăm și să le adaptăm nevoilor noastre. Eu cred că ne vom trezi în al doisprezecelea ceas. Această pandemie ne-a arătat deficiențele majore, le știam, dar probabil că le acopeream sau nu le recunoșteam, dar le-am văzut cu toții. Este însă inadmisibil ca la un an și jumătate de pandemie, în al patrulea val, noi să fim la fel de nepregătiți ca în primul val. Din punctul meu de vedere e tragic”, a spus  dr. Alexandru Calancea. (O.S.)

Vezi si

Incendiu într-o sală de clasă de la Școala Primară din Boureni – Gura Humorului

Vineri dimineață a fost semnalat  un incendiu intr-o sala de clasă  la Scoala Primara din …