Thursday , April 25 2024

Managerul Florin Filip: “În Spitalul Județean Suceava au fost 20 de decese de COVID în ultima săptămână”. Oficial au fost raportate doar cinci

Conducerea Direcției de Sănătate Publică și conducerea Spitalului Județean se contrazic între ele și nu mai știu a cui atribuție era să declare decesele înregistrate din cauza Covid 19. În timp ce Manuela Trifan, directorul interimar al DSP Suceava, a recunoscut încă de ieri, pentru cotidianul ”Libertatea”, că nu a mai primit nicio listă cu decese, de o săptămână, din partea Spitalului Județean, managerul Florin Filip (foto) recunoaște că în ultima săptămână, la unitatea spitalicească pe care o conduce s-au înregistrat 20 de decese.

Din datele pe care le avem, până ieri am avut 20 de decese, în ultima săptămână. Voi clarifica cu DSP-ul și vom reveni cu un comunicat pentru a lămuri situația”, a declarat managerul Spitalului Județean, medicul Florin Filip.

Mai precis, în intervalul 23 -30 martie, la Suceava ar fi murit 20 de oameni, confirmați cu Covid 19, iar spitalul sucevean a raportat două decese pe data de 23 martie, cu mențiunea că persoanele respective au murit de 22 martie. Alte două decese au fost raportate pe data de 24 martie, iar pe data de 25 martie, în raportările oficiale, la Suceava apar trei decese. (C.R.)

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …

No comments

  1. Niște incompetenți toți managerii de spitale in frunte cu guvernanții care vor sa ascundă sonda mușamalizeze totul ptr a nu crea panica prea mare in Suceava.Nu se vrea sa fim transparenți pe județe sau localități ptr ca deschidem cutia pandorei(cei de la centru vor raporta cât vor in fiecare zi și nimeni nu va avea vreo numărătoare Paralela)