Thursday , April 18 2024

Managerii de spitale din județ se pregătesc de vizita ministrului Sănătății

In toate unitățile spitalicești din județ au loc pregătiri intense, zvonindu-se că în viitoarul apropiat ministrul Sănătății, Sorina Pintea, va verfica spitalele cuprinse în Master Planul din sănătate. “Nu știm o dată exactă, dar tot ni s-a spus că vom fi verificați la sânge. Așteptăm să vedem ce se va întâmpla”, am aflat de la Adrian Popoiu, primarul ora­­șului Siret. Şi în cea mai mare unitate spitalicească din județ, Spitalul Ju­dețean de Urgență, e zarvă mare din același motiv, mai ales că ministrul a vizitat deja inopinat spitale din sudul țării.

În urma acestor verificări, minis­trul Sănătății a propus Autorității Na­ționale pentru Management al Ca­­lității în Sănătate retragerea acre­ditării Spitalelor Județene de Urgență din Pitești și Tg. Jiu.

Reamintim că Master Planul M­i­nisterului Sănătății indică intenția de reducere a numărului de paturi sau chiar închiderea unor spitale din județul Suceava ori transformarea lor în secții „externe”. Managerul Spitalului Câmpulung Moldovenesc, Cătălin Săndulescu, a spus că ­pro­punerile din Master Plan nu pot fi acceptate și că sunt necesare noi in­vestiții în sănătate. Managerul Spitalului Județean, Vasile Rîmbu, consideră că informațiile incluse în do­cument sunt „vechi și fără legătură cu realitatea”, iar strategia propusă “inversează piramida serviciilor”. Ideea de bază exprimată de toți ­ma­nagerii de spitale din județul Suceava a fost că o diminuare a numărului de paturi din spitale ar cauza serioase probleme pentru acordarea serviciilor eficiente către populație și că, din contra, unitățile spitalicești au nevoie de fonduri suplimentare. Reprezentanții administrației locale susțin într-un glas că vor fi nevoiți să închidă spitale și să reducă numărul de paturi, cu sau fără acest Master Plan, dacă nu vor mai primi bani de la Guvern.  (C.R.)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …