Thursday , March 28 2024

Mai multe acțiuni tematice desfășurate de polițiștii suceveni

Polițiștii din Cajvana, Milișăuți și Solca, Scheia și Salcea au organizat mai multe acțiuni soldate cu amenzi rutiera

La data de 21 martie 2018, Polițiile orășenești ­Caj­vana, Milișăuți și Solca au organizat o acțiune pe raza de competență, pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, în cadrul căreia au fost legitimate 42 de persoane, fiind controlate 24 autovehicule. Polițiștii au dat 14 amenzi în valoare de 8.870 de lei, din care 10 la Legea nr.12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități de producție, comerț sau prestări de servicii ilicite și au fost confiscate bunuri în valoare de 100 de lei.

In aceeași zi, Poliția municipiului Suceava a organizat o acțiune punctuală pe raza comunei Scheia pe linia asigurării unui climat de ordine publică și siguranță rutieră, depistarea persoanelor cu ședere ilegală pe raza comunei sau urmărite în temeiul legii, prevenirea delincvenței juvenile și victimizării minorilor, la care au fost cooptați și specialiștii DGASPC Suceava. Au fost legitimate 53 de persoane, inclusiv cele străine de localitate, au fost ­e­xecutate două mandate de aducere și au fost aplicate șase sancțiuni contravenționale, în valoare de 560 de lei. De asemenea, au fost monitorizate 12 cazuri de neglijență a minorilor din partea părinților și au fost identificate trei noi astfel de cazuri.

Poliția orașului Salcea a organizat în aceeași zi o acțiune pe linia respectării regimului legal de viteză și combaterii principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave, ocazie cu care au fost verificați 10 șoferi și au fost date cinci sancțiuni contravenționale la regimul circulației rutiere, în valoare de 2.610 de lei. (D.Z.)

 

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …