Friday , April 19 2024

Bazarul se redeschide sambata, 30 mai. Lungu: “Vom fi foarte fermi în perioada următoare în Bazar”

Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Suceava a decis în ședința din 27 mai – în unanimitate de voturi – redeschiderea Bazarului începând de sâmbătă, 30 mai. Întrucât unii bazariști ar fi vrut în continuare să rămână închis Bazarul, Ion Lungu le-a transmis că redeschiderea este cadrul general de care pot profita doar cei care vor să își reia activitatea. Totuși, facilitatea de neplată a chiriei va fi menținută doar pe luna mai, nu și până pe 18 iunie cum se prefigura inițial. Patru tuneluri de dezinfectare vor fi montate în Bazar, se va introduce un circuit de intrare-ieșire iar Poliția locală va face, alături de personalul administrativ, o monitorizare a respectării regulilor de distanțare socială. Doar localurile de alimentație publică ce vor servi la pachet vor putea funcționa în Bazar, în următoarea perioadă.

Comitetul Local pentru Situații de Urgență (CLSU) Suceava a decis în ședința din 27 mai – în unanimitate de voturi – redeschiderea Bazarului începând de sâmbătă, 30 mai. De altfel predictibil acest rezultat după ce de mai multe zile primarul Ion Lungu a anunțat această intenție a sa, inclusiv în conferința din dimineața zilei de miercuri, 27 mai, CLSU a decis ca în Bazar să poată fi redeschise activitățile comerciale, nu însă și cele de alimentație publică a căror activitate va fi în continuare restricționată cu excepția acelor unități care vor putea face livrare la pachet sau, după cum s-a exprimat edilul, vor face vânzare „la fereastră”.

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a declarat, miercuri, referitor la Bazar că a avut discuții atât cu reprezentanții unei asociații a comercianților din bazar care susțineau redeschiderea complexului comercial, cât și cu alți bazariști despre care a spus că „veneau răzleț la mine” și care i-ar fi transmis edilului că nu vor să se redeschisă Bazarul. „Îi înțeleg și pe dânșii. Nu este niciun fel de supărare. În ce sens: nu este obligatoriu să deschidem Bazarul pentru toată lumea. Noi creem condițiile legale iar cine vrea să își deschidă chioșcul sau ce altă activitate mai are poate să deschidă iar cine nu, nu e niciun fel de problemă și nu ne supărăm”, a spus Ion Lungu, în conferinîa de presă susținută online.

De altfel, primarul Sucevei a reiterat anunțul făcut, zilele trecute, că municipalitatea va deschide Bazarul, sens în care va avea o ședință a Comitetului Local pentru Situații de Urgență iar despre deschiderea bazarului începând cu data de sâmbătă, 30 mai, se va avea în vedere montarea unui număr de patru tuneluri de dezinfecție la porțile de intrare în complexul comercial situat în lunca Sucevei. „Sigur că este o decizie care a fost greu de luat. Facem tot ce este posibil să respectăm condițiile legale, să respectăm legea, să nu facem – Doamne ferește! – un focar de coronavirus în bazar. De aceea vreau să vă spun că această decizie am luat-o destul de greu. Au venit la mine o parte din comercianții din bazar, care mi-au spus un lucru care este adevărat: de două luni și jumătate o mare parte dintre dumnealor nu au câștigat nici un ban; nu au din ce trăi! Din păcate nici la Primărie situația nu este astăzi roz. Sperăm să se îndrepte după data de 30 iunie, când vom încasa taxele locale care au fost reprogramate de la data de 31 martie (termenul limită până la care se aplică bonificația de 10% – n.r.) la 30 iunie. Deci, ca atare trebuie să dăm o șansă acestor oameni să poată să-și câștige o bucată de pâine”, a spus Ion Lungu în cadrul unei conferințe de presă.

El a explicat că două tuneluri vor fi montate la poarta de intrare 1 și unul la poarta nr. 2 iar altul la poarta din zona parcării situată în spatele Bazarului. „De aceea am avut discuții, chiar și în această dimineață (miercuri, 27 mai – n.r.) ca și în cursul săptămânii cu reprezentanții din Bazar, Poliția Locală, cu domnul viceprimar Harșovschi care răspunde de Direcția Piețelor și de Bazar. Vom monta patru tuneluri, mă rog ca măsuri de protecție, cu substanțe dezinfectante la intrarea în Bazar: două tuneluri vor fi montate la Poarta 1 – intrarea principală în Bazar și acolo vom avea Poliția Locală care va monitoriza acest lucru”, a declarat Ion Lungu.

De asemenea, Lungu a arătat că în bazar au fost stabilite circuitele pentru deplasarea persoanelor, iar Poliția Locală și personalul din administrație va supraveghea dacă sunt respectate regulile de distanțare socială. El a spus că în bazar nu se vor redeschide restaurantele și barurile, cu excepția celor care vor putea face livrare la pachet. „Fac precizarea foarte fermă: restaurantele, dacă mai sunt, gen la domnul Brânzac și în alte părți; de asemenea, barurile dacă mai funcționează prin Bazar – știu că este unul în cadrul unei hale – sunt închise … Doar acolo unde se poate face servirea la pachet, să zicem că „la fereastră”, acolo se poate da acceptul pentru funcționare. Deci vom fi foarte fermi în perioada următoare în Bazar”, a declarat Ion Lungu.

Un aspect important legat de redeschiderea Bazarului este și cel legat de calculul perioadei de neplată a chiriei. „Vreau să vă spun, la fel de important, că Primăria municipiului Suceava mai acordă doar până la sfârșitul lunii scutirea de chirie în Bazar și vom intra în ședința Consiliului Local Suceava cu un proiect de hotărâre în acest sens, pentru luna mai. Deci cine vrea să țină chioșcul închis, este treaba lui. Nu ne deranjează în niciun fel, dar nu mai primește scutire de chirie de la Primărie”, a spus edilul. (D.P.)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …

No comments

  1. Care sunt proștii ăia care au vrut să rămână închis bazarul? De ce ar vrea unii bazaristi să rămână închis? Noaptea minții