Wednesday , February 28 2024

Lungu: Sperăm ca sucevenii să se poată bucura de ștrandul municipal de la 30 iulie 2022

Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a declarat miercuri, 9 februarie 2022, că din discuțiile avute cu reprezentanții constructorilor și ca urmare a graficului de lucrări prezentat de aceștia, este posibil ca lucrările de modernizare la ștrandul municipal să fie finalizate până la sfârșitul lunii iulie a acestui an.

 ”O prioritate a municipalității în acest moment este legată de realizarea lucrărilor de investiții aprobate în bugetul acestui an. Am avut discuții cu reprezentanții constructorilor de la lucrările de modernizare a Ștrandului Municipal. Constructorii au reluat activitatea. Stadiul fizic de realizare a lucrărilor este de peste 50%”, a anunțat primarul Lungu.

Conform acestuia, au fost realizate până acum bazinele din beton pentru adulți, pentru copii și cel cu apă sărată,  clădirea tehnică,  vestiare și grupuri sanitare, ziduri de sprijin, punctul de control și umpluturi.

Mai sunt de executat lucrări de arhitectură și finisaje, instalațiile interioare și rețelele de incintă,  amenajări exterioare și  izolații și finisaje la bazine.

”În urma graficului prezentat de constructori lucrările vor fi finalizate la data de 30 iulie 2022.  Menționăm că finanțarea este asigurată dintr-un credit de la Trezorerie. Sperăm ca sucevenii să se poată bucura de ștrandul municipal în ultima parte a verii”, a declarat primarul Lungu. (O.S.)

Vezi si

Numărul școlilor din județul Suceava în care se va derula programul ”Masă sănătoasă” a crescut la 38

Ministerul Educației a pus în consultare publică proiectul de Hotărâre pentru repartizarea pe unități/subdiviziuni administrativ-teritoriale …