Friday , April 19 2024

Lungu: Scenariul roșu e inevitabil la Suceava. Nu văd să se întâmple minuni

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a reiterat, în conferința de presă de miercuri, 22 septembrie,  avertismentul pe care îl lansase la conferința de miercurea precedentă cu privire la includerea din luna octombrie a municipiului reședință de județ în plutonul localităților din scenariul roșu ca urmare a creșterii alarmante a cazurilor active de noul coronavirus.

„Dacă mergem în ritmul acesta inevitabil vom ajunge în scenariul roșu”, a spus primarul. Ion Lungu este de părere că în ritmul în care se înregistrează noi cazuri de infecții cu SARS-CoV-2 municipiul Suceava va ajunge în Scenariul Roșu cel târziu la mijlocul lunii octombrie. „Nu văd să se întâmple minuni”, a adăugat, printre altele, primarul Sucevei. El a reamintit că CLSU Suceava a luat măsuri suplimentare față de cele stabilite inițial de CJSU Suceava prin „scenariul galben”, respectiv obligativitatea purtării măștii de protecție în apropierea unităților școlare și în zonele aglomerate. Cât privește iminența intrării municipiului Suceava în Scenariul Roșu, Ion Lungu a apreciat că această problemă îmbracă două aspecte: funcționarea școlilor – despre care edilul a afirmat că pe baza ultimelor reglementări în materie vor trece în online după ce rata de infectarea va depăși 6‰ – dar și presiunea care se pune pe Spitalul Județean Suceava. (D.P.)

 

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …