Alte stiri
Resturi de dronă rusească, găsite în apropiere de Periprava. Armata caută fragmente și în zona Caraorman
acum 10 hours
Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu a avut discuții cu acționariatul din Austria al societății Bioenergy SA Suceava iar una din discuțiile „de perspectivă”, după cum chiar el le-a catalogat astfel, este privind arderea deșeurilor municipale la centrala actuală care funcționează pe biomasă și, uneori, pe gaz. Astfel, deșeurile municipale ar reprezenta o a treia sursă de producere a energiei electrice. „Astăzi, noi (Municipiul Suceava – n.red.) suntem prinși cu deșeurile municipale în acest proiect la nivel județean, dar până se va umple groapa de deșeuri de la Moara eu zic că ne vom lua „independența” colectării deșeurilor și vom stabili – iar deja am avut o discuție principială pe linie tehnică pentru că ieri (marți, 5 decembrie – n.red.) au fost specialiști pe partea tehnică din partea acționariatului austriac – să luăm în considerare și să fie făcute modificările ca atare, să fie montate noi arzătoare (adaptate la necesitatea producerii energiei electrice și termice din deșeuri – n.red.) și să ne pregătim pentru a arde și deșeurile la societatea de termoficare a orașului”, a declarat primarul Sucevei în conferința de presă de miercuri dimineață, adîugând că „Nu este o treabă simplă!”.
Dificultatea vine din cerințele de mediu pentru că pot fi necesare investiții în filtre speciale, însă edilul a evitat să intre în probleme de ordin tehnic. „Ca principiu, am stabilit – nu se întâmplă într-un an de zile, dar peste doi-trei ani, până când se închide groapa de la Moara și să putem gestiona independent problema deșeurilor – să putem face și noi energie termică din deșeuri, așa cum fac alte orașe din Occident”, a mai spus Ion Lungu.
Întrebat dacă mai sunt în țara noastră orașe care să aibă societăți de producere a energiei termice care să funcționeze pe bază de deșeuri municipale, primarul Ion Lungu a răspuns că nu sunt astfel de cazuri în România și asta pentru că în țara noastră se discută doar de gestionarea deșeurilor, nu și de procesarea acestora.
„A fost negociat aquis-ul comunitar prost, pe românește. Noi, în Suceava, ne-am dorit încă de acum zece ani să facem o procesare a deșeurilor, lucru pe care nu l-am putut face pentru că strategia pe aquis-ul comunitar era doar de gestionare a deșeurilor, nu și de procesare. În toată lumea civilizată se face procesare. Vin tot felul de oferte, ofertanți și ne aduc tot felul de sticle de benzină și ne arată cum scot (carburanți) din deșeuri șamd. Sunt foarte evoluate aceste procedee. În Occident. Noi însă nu putem face acest lucru „de mâine dimineață” pentru că nu se discută, deocamdată, de procesarea deșeurilor, dar este presiune în acest sens”, a spus Ion Lungu.
El a precizat, referindu-se la primarii din alte municipii mari din țară, că a fost ridicată această problemă la discuțiile cu conducerea Ministerului Mediului, deoarece mai sunt multe zone din țară care au astfel de deșeuri pe care ar vrea să le proceseze și în alte moduri decât cel al depozitării la rampele de deșeuri. (Dan PRICOPE)
Interesul pentru studiile doctorale sau o carieră științifică a trecut de mult bariera vârstei, persoane …