Tuesday , April 16 2024

Lungu: „Partidul va ieși mai întărit, ca să folosesc o vorbă a domnului Vadim, după Congres”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a anunțat în conferința de presă de miercuri, 26 mai, că intenționează să candideze în continuare pe actualele funcții pe care le deține în cadrul organizațiilor municipală, respectiv județeană ale PNL: președinte și, respectiv, prim-vicepreședinte.

Candidez la funcțiile pe care le am acum”, a spus Ion Lungu răspunzând unei întrebări în acest sens. Întrebat cu privire la varianta unei candidaturi și la o funcție de la nivel național în cadrul PNL, Ion Lungu a răspuns: „Mi-am văzut lungul nasului totdeauna, așa că nu sar etapele”.

În legătură cu Congresul PNL programat pentru luna septembrie unde va fi aleasă conducerea centrală, primarul Sucevei nu a dorit să facă prea multe comentarii spunând doar că este convins că partidul va ieși ma întărit din aceste alegeri. „Mi se pare corect și normal să respectăm prevederile statutare adică la patru ani de zile să aibă loc alegeri. E corect ce se întâmplă. Suntem un partid deschis, democratic și sunt convins că partidul va ieși mai întărit, ca să folosesc o vorbă de-a domnului Vadim (președintele formațiunii naționaliste Partidul România Mare – n.r.), după acest Congres”, a completat Lungu.

Deocamdată la șefia PNL și-a anunțat intenția de a candida doar actualul lider Ludovic Orban, însă Florin Cîțu duce de o bucată de vreme o campanie de atragere de partea sa a organizațiilor județene fiind foarte probabilă candidatura sa. Au fost speculații în acest sens și la vizita premierului Florin Cîțu la Suceava (probabil se contează pe mesajul pe care îl dă PNL Suceava la alte organizații județene din regiunea de Nord-Est), dar și la vizita de la Cluj care, de asemenea, este o organizație „reper” pentru Regiunea de Nord-Vest. Urmare a vizitei de la Cluj, primarul Emil Boc a anunțat că îl va susține pe Florin Cîțu, cu toate că acesta nu a anunțat nimic, dar nu a fost nici o prea mare surpriză dacă avem în vedere luările de poziție ale unor liberali clujeni dinaintea vizitei lui Florin Cîțu sau de la vizita liderului actual al PNL, Ludovic Orban.

Întrebat cum vede ieșirea publică a primarului de Cluj, Emil Boc, care a declarat că îl va susține pe premierul Florin Cîțu la șefia PNL în caz că va candida Ion  Lungu a spus: „Fiecare are opțiunea lui. Domnul Boc a făcut declarația în dreptul lui. Este poziția lui. Nu o comentăm”. (D.P.)

 

Vezi si

Suceveanul Ilie Șerbuc a ucis-o pe fetița de 12 ani ca să-i fure bijuteriile. Le-a amanetat și a jucat banii la pariuri

Noi detalii ies la iveală din cazul care a șocat România în primăvara trecută, atunci …