Friday , December 9 2022

Parcarea supraetajată de pe locul fostului Comisariat Militar va avea circa 300 de locuri

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a explicat în conferința de presă online care a avut loc miercuri, 3 noiembrie, de ce a fost modificată opțiunea edificării unei parcări supraetajate pe locul actualei parcări la nivel situată vizavi de Piața Mare, preferându-se o clădire dintr-o zonă cu un risc mai mare de alunecări de teren. „Nu se încadra din punct de vedere urbanistic”, a spus, sec, primarul Sucevei. Afirmațiile au fost făcute după ce cotidianul Obiectiv de Suceava a publicat, zilele trecute, un articol prin care anunța publicul despre intenția Primăriei municipiului Suceava de a demara o parte din procedurile specifice construirii unei parcări supraterane în zona centrală: strada Avram Iancu nr. 1, pe o parcelă de teren situată în imediata vecinătate a Pieței Centrale Agroalimentare, cunoscută sucevenilor ca fiind „Piața Mare”. Pe parcela de teren despre care primarul a spus că are circa 6.160 mp se află o clădire și câteva garaje care vor trebui desființate, după cum este specificat în certificatul de urbanism emis cu câteva zile în urmă.

Ion Lungu a confirmat și cele specificate în ziarul Obiectiv de Suceava cum că probabilitatea de a începe lucrările repede este foarte mică. Edilul a explicat și de ce: fiind o zonă cu un risc mai mare de alunecări de teren, vor trebui făcute studii temeinice pentru edificarea unei parcări în zonă și, de asemenea, va fi nevoie de un plan de urbanism zonal pentru ca, odată finalizate aceste lucruri, vor fi făcute demersuri pentru accesarea de fonduri europene prin PNRR sau POR. Ion Lungu a accentuat întrucâtva aspectul studiului geotehnic deoarece a spus că vrea să amenajeze în zonă o parcare de circa 300 de locuri de parcare. Având în vedere că în zona aceea există niște mai vechi măsurători care au evidențiat un risc mai mare de producere a unor alunecări de teren, nu este sigur dacă va fi sau nu o clădire cu patru sau cinci etaje. Ion Lungu a spus că se va da atenție foarte mare fundației care, probabil, va fi din piloni iar la fiecare nivel vor fi 72 de locuri de parcare auto. În funcție de numărul de niveluri care va rezulta în urma studiilor de teren se va lua o decizie cu privire la numărul de etaje și care, implicit, va avea ca efect un număr de locuri de parcare mai mare sau ceva mai mic de 300.

Este de menționat că în clădirea de pe strada Avram Iancu nr. 1 figurează și sediul Direcției Județene de Evidență a Persoanelor Suceava, structură aflată în subordinea Consiliului Județean. Nu este însă, actualmente, singura funcțiune pe care o are clădirea respectivă. Odinioară a fost comisariatul militar și apoi sediul Corpului Gardienilor Publici, până ca acesta să fie transferat în subordinea administrației locale și să își schimbe denumirea în Poliție Comunitară și, ulterior, în Poliție Locală. Referindu-se la ipoteza unei parcări subterane, primarul a reamintit situația celor două parcări din centrul Sucevei care au costat foarte mult din cauza consolidărilor generate de configurația terenului din zonă, dar și de numărul destul de mare de rețele de utilități de deviat, a și a intervențiilor la un pârâu subteran canalizat. De aceea, Ion Lungu s-a pronunțat – cel puțin în situațiile sensibile cum sunt în zona centrală – pentru parcări supraetajate deoarece ar fi mai ieftine. (D.P.)

Vezi si

Preferințele elevilor pentru liceele din Suceava rămân neschimbate, iar specializarea matematică-informatică revine pe primul loc în opțiunile lor

În municipiul Suceava, top 3 colegii rămâne neschimbat, și anume pe primul loc în preferințele …

One comment

  1. Va rugam sa faceti si in G. Enescu o parcare mare, ca am ajuns sa ne batem intre noi pentru o parcare din fata blocului unde locuim. Nu mai faceti blocui fara parcari!!!