Tuesday , April 23 2024

Lungu: Localitățile din cadrul ZUF trebuie să stabilească lista de proiecte prioritare în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană

În cursul zilei de ieri (marți, 20 aprilie) a avut loc o întâlnire a primarilor din Zona Urbană Funcțională (ZUF) care cuprinde localitățile: Suceava, Șcheia, Moara, Ipotești, Bosanci, Salcea, Adâncata, Pătrăuți si Mitocu Dragomirnei, referitor la înființarea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru transport public la nivelul ZUF și realizarea studiului de oportunitate pentru delegarea gestiunii serviciului de transport public.

„La discuții au participat și  reprezentanții firmei de consultanță de la București care realizează Studiul de oportunitate pentru acest proiect si asigură consultanța juridică pentru înregistrarea acestei Asociații de Dezvoltare Intercomunitară. Localitățile trebuie să stabilească lista de proiecte prioritare care să fie prinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană (SIDU) la nivelul zonei analizate pe care ne dorim să o aprobăm în Consiliul local în cursul lunii iunie 2021. Vom avea întâlniri periodice în acest sens pentru respectarea acestui termen. Doamne ajută!”, a transmis, miercuri dimineață, primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Reamintim că întâlnirea cu primarii localităţilor ZUF a fost programată și pentru urgentarea demersurilor pe tema actualizării SIDU iar primele discuții s-au purtat marțea trecută, la ora 13.00, în format online cu reprezentaţii Băncii Mondiale şi Ministerului Dezvoltării.

De asemenea, reiterăm faptul că SIDU Municipiului Suceava trebuie finalizată până pe 30 iunie iar săptămâna trecută Ion Lungu preciza că sunt „creionate” proiectele pe care Primăria Suceava vrea să le promoveze chiar dacă nu se ştie precis dacă vor fi finanţate prin POR sau PNRR, dar noi vrem să le avem pregătite, să facem studii de fezabilitate, să aprobăm indicatorii tehnico – economici, să avem posibilitatea, la momentul respectiv, să le depunem”, a explicat primarul Ion Lungu.

Primarul a reiterat că primul proiect depus ar urma să fie cel pentru achiziţionarea cu fonduri externe nerambursabile de autobuze electrice pentru transportul de călători metropolitan, unul în „oglindă” cu cel din reşedinţa de judeţ, numărul fiind estimat, deocamdată, la 80 însă este de așteptat cât vor rezulta din SIDU. Primăria Suceava are deja contractată întocmirea SIDU, dar și documentaţiile pentru proiectele de realizare a parcărilor supraterane; pasajelor subterane; pistelor pentru biciclete; modernizarea Parcului „Şipote”; modernizarea Curţii Domneşti; reabilitarea Stadionului Iţcani; reabilitarea reţelelor sistemului centralizat de termoficare; construirea unei grădiniţă la Şcoala gimnazială nr. 1; construirea unei creşe; construire de locuinţe sociale şi de locuinţe pentru tineri şi în cele din urmă, pentru amenajarea unui hub de afaceri la Dragomirna.

„Suntem în faza în care pregătim proiecte pentru perioada următoare”, declara primarul Ion Lungu săptămâna trecută. Alte două proiecte sunt cele ale Universităţii „Ştefan cel Mare”, respectiv cele ale Campusului universitar de la Moara şi Parcului tehnologic „Bucovina”, în cadrul clusterului de bioeconomie realizat în de către USV parteneriat cu executivele judeţene Suceava şi Botoşani şi cu Primăria Suceava. La acestea se adaugă proiectele a 12 școli și licee pentru creşterea eficienţei energetice a clădirilor, dar şi de digitalizare a actului educaţional şcolar. (D.P.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …