Wednesday , November 29 2023

Lungu: Intrarea în Târgul de Crăciun se face fără certificat verde

Condiționarea accesului în Târgul de Crăciun organizat de Primăria Suceava în centrul orașului de prezentarea certificatului verde a fost ridicată. Un anunț în acest sens a fost făcut de primarul Ion Lungu în după-amiaza zilei de vineri, 10 decembrie.

„Având în vedere relaxarea condițiilor pandemice și ținând cont că rata de incidență în municipiul Suceava a scăzut, fiind astăzi 0,38 la mia de locuitori, INTRAREA LA TÂRGUL DE CRĂCIUN ESTE LIBERĂ, nu mai este necesar Certificatul verde”, a precizat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Târgul de Crăciun a fost inaugurat cu câteva zile mai devreme de Ziua Națională a României și de la bun început Primăria a condiționat accesul în Târgul de Crăciun de prezentarea certificatului verde, motivând cu contextul pandemic al valului al patrulea de infectare cu virusul SARS-CoV-2.

Deși județul Suceava avea cea mai mică rată de infectare în țară și municipiul Suceava era, de asemenea, una din localitățile cu o incidență scăzută a cazurilor active de noul coronavirus, primarul Ion Lungu nu a dat semne până acum că se răzgândește în privința condiționării accesului la Târgul de Crăciun de prezentarea certificatului verde. Ba mai mult, edilul a și făcut afirmații în susținerea acestui demers chiar de Ziua Națională a României. (D.P.)

Vezi si

Gheorghe Flutur: Bucovina este pusă pe harta țării și pe harta lumii. La mulți ani, Bucovină dragă!

Marți, 28 noiembrie 2023, de Ziua Bucovinei, Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, primarul municipiului …