Thursday , April 25 2024

Lungu: Doi polițiști locali și un medic școlar, infectați cu coronavirus

Primarul Sucevei consideră predictibilă prelungirea stării de urgență și crede că opinia publică anticipa această măsură. Edilul susține că s-a consultat cu specialiști epidemiologi și concluzia sa este că, dacă aprecierile cum că sunt în jur de o mie de persoane infectate cu coronavirus în Suceava, atunci „valul” epidemiei ar fi în zona carantinată după jumătatea lunii aprilie, posibil chiar spre finalul acesteia

Primăria Municipiului Suceava a înregistrat primele cazuri de angajați „aflați în prima linie” în lupta cu coronavirusului găsiți pozitiv cu COVID-19. Primarul Ion Lungu a confirmat că este vorba de trei cazuri, din care primul este a unei doamne doctor, șef al biroului de medicină școlară. De asemenea, potrivit celor precizate de primarul Sucevei în seara zilei de luni, 6 aprilie, alte două cazuri sunt ale polițiștilor locali despre care a precizat că sunt „în prima linie” în sensul că făceau frecvent acțiuni de verificare a respectării măsurilor de urgență/carantinare specifice Poliției Locale și/sau transport al persoanelor.

Întrebat și despre măsura prelungirii stării de urgență de către președintele României, Klaus Iohannis, primarul municipiului Suceava a precizat că, în situația de față, este o decizie bună și chiar predictibilă. „Cred că și opinia publică se aștepta la această măsură”, a mai declarat Ion Lungu. Comentând situația de la Suceava, edilul a precizat că sunt suficiente motive pentru a crede că încă nu s-a atins „valul” în ceea ce privește epidemia de coronavirus. De aceea, având în vedere că măsurile de carantinare sunt necesare și că încetează odată cu starea de urgență, Ion Lungu era de părere că dacă nu se prelungea starea de urgență, exista riscul ca măsurile restrictive din perioada de carantinare să nu își producă efectele benefice scontate.

În sensul celor de mai sus, edilul a explicat că s-a consultat cu epidemiologi și – mai ales dacă s-ar fi confirmat varianta sumbră și vehiculată, la un moment dat, cu privire la existența a circa o mie de persoane bolnave de coronavirus, în zona Sucevei – atunci este posibil ca valul epidemiei de coronavirus în zona carantinată să fie probabil după data de 15 Aprilie. Dată la care starea de urgență decretată de președintele Klaus Iohannis la 16 martie pentru 30 de zile ar fi încetat. Potrivit primarului, nu este exclus ca „valul” respectiv să fie poate chiar spre finele lunii aprilie. (D.P.)

 

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …

No comments

  1. Sef birou medicina scolara. Super! Cati sefi mai aveti? Sef Covid -19 aveti? Se impune. Sa faca cineva un articol cu numarul de angajati din Primaria Suceava in 1995 cand Suceava avea 110 000 de locuitori si cati sunt acum cand Suceava are 90 000 locuitori.