Saturday , April 20 2024

Lucrările scrise la Bacalaureat ale elevilor suceveni vor fi corectate în alt judeţ

In cursul zilei de ieri, MECS a transmis inspectoratelor şcolare ordinul de ministru, prin care lucrările de Bacalaureat vor fi evaluate în alt judeţ şi nu în cel unde se susţine examenul. Gabriela Scutaru a informat că datele cu privire la judeţul în care se vor corecta lucrările din Suceava vor fi transmise de MECS după ce va avea loc tragerea la sorţi u în judeţul Suceava se vor constitui patru centre de corectare a lucrărilor de BAC ale elevilor din alt judeţ, care va fi repartizat de Minister  

 inscrieri bacalaureat [800x600]


Ministerul Educaţiei şi Cercetării Stiinţifice a transmis inspectoratelor şcolare, ieri, ordinul de ministru pentru modificarea şi completarea OMEN nr. 4430/2014 privind organizarea şi desfăşurarea examenului de bacalaureat naţional 2015.
Potrivit Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava, la articolul 7 este introdus următorul alineat: “(4) În sesiunile anului 2015, evaluarea iniţială a lucrărilor scrise susţinute de candidaţii la examenul de bacalaureat dintr-un judeţ se realizează în alt judeţ/municipiul Bucureşti, stabilit de Comisia Naţională de Bacalaureat”.
Documentul citat precizează şi faptul că pentru punerea în aplicare a prevederilor alineatului (4), transportul lucrărilor dintr-un judeţ în judeţul desemnat de Comisia Naţională de Bacalaureat, precum şi consemnarea în catalogul electronic a rezultatelor obţinute de candidaţi se fac în conformitate cu procedura elaborată de Comisia Naţională de Bacalaureat.
“Ministerul Educaţiei şi Cercetării Stiinţifice va trage la sorţi judeţele în care se vor corecta lucrările, iar Inspectoratul Scolar Judeţen Suceava va intra în posesia acestei informaţii în momentul în care MECS le va transmite”, a declarat Gabriela Scutaru, inspector general adjunct din cadrul Inspectoratului Scolar Judeţean Suceava.
Inspectorul Gabriela Scutaru a precizat că în judeţul Suceava vor fi constituite patru centre de corectare a lucrărilor de Bacalaureat, iar comisiile de supraveghere şi de corectare vor fi stabilite mâine, 27 iunie la sediul inspectoratului. Membrii comisiilor vor fi repartizaţi prin tragere la sorţi în cadrul unei şedinţe publice. (Iulia Greta NIGA)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …

One comment

  1. Lovitura grea pentru elevii spagari, care dau anul aceasta BAC-ul.