Thursday , April 25 2024

Lotul Dîmbu rămâne în arest până la judecata pe fond

dimbu arestat [800x600]

 Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis noaptea trecuta, după ore de dezbateri, cea de-a patra contestaţie a procurorilor DNA împotriva deciziilor succesive ale Curţii de Apel Cluj privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu pentru procurorul Dumitru Dîmbu, judecătorul Bogdan Bărbuţă, afaceristul Constantin Babiuc şi primarul de Rădăuţi, Aurel Olărean

Ieri, Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecat cea de-a patra contestaţie depusă de procurorii DNA împotriva unei hotărâri a Curţii de Apel Cluj care vizează înlocuirea arestului preventiv pentru Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă, Constantin Babiuc şi Aurel Olărean cu arestul la domiciliu. Incă odată instanţa supremă a admis contestaţia formulată de procurorii DNA şi au decis că cei patru vor fi păstraţi cel puţin pana pe data de 8 martie în stare de arest, prelungind mandatele de arestare ale acestora pana la acea data. De remarcat că în data de 22 ianuarie a.c., instanţa superioară de la Cluj a decis pentru a patra oară o măsură preventivă mai favorabilă celor patru inculpaţi suceveni – arestul la domiciliu în locul arestului preventiv, iar în cele trei situaţii anterioare Curtea Supremă a acceptat de fiecare dată contestaţiile DNA, decizia finală fiind de menţinere în arest a celor patru. După data de 7 octombrie 2014, când Dumitru Dîmbu, fost şef al secţiei de urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Bogdan Bărbuţă, judecător la Judecătoria Rădăuţi, Constantin Babiuc, patron al  firmei Nikodemus din Rădăuţi şi Aurel Olărean, primar al municipiului Rădăuţi, au fost trimişi în judecată, după ce cu două săptămâni înainte dosarul lor fusese transferat la cererea DNA, la Curtea de Apel Cluj, de la Bucureşti, rechizitoriul redactat de procurorii anticorupţie a fost ţinut până acum în cameră preliminară, nu mai puţin de 14 dosare accesorii fiind adăugate la cel de bază. De altfel, abia mâine s-ar putea prefigura o decizie privind trecerea la judecarea pe fond a dosarului, dacă judecătorii clujeni vor accepta acest lucru.
Datorită complexităţii procedurilor stabilite de noul cod de procedură penală pentru instituţia camerei preliminare s-a ajus la un moment dat primarul arestat Olărean să aibă teoretic două “bilete de voie” din partea judecătorilor de la Curtea de Apel din Ardeal în sensul că a avut două decizii privind înlocuirea arestării preventive cu arestul la domiciliu în aproximativ acelaşi interval, în urma unui demers cu “echipa” şi a unui altuia “în nume propriu”. Acesta din urmă a fost invalidat luni de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a decis menţinerea lui în arest preventiv chiar dacă are certificat medical şi este internat într-un spital penitenciar. Cel în care instanţa clujeană a decis in corpore trimiterea acasă a inculpaţilor suceveni s-a judecat azi.
S-a ajuns astfel ca, după mai bine de şapte luni de arest în cazul primilor trei inculpaţi şi a peste cinci luni de arest în cazul lui Aurel Olărean (care a optat în ultima vreme pentru soluţia medicală, de internare într-un spital penitenciar, n.r.), dosarul în care aceştia au fost reţinuţi şi ulterior trimişi în judecată să nu iasă din acea misterioasă cameră preliminară, unde un judecător, doar în prezenţa inculpaţilor dacă este cazul, a apărătorilor acestora şi a procurorilor, dacă îşi găsesc timp, dispune când, cum şi de ce rechizitoriul este sau nu trimis la judecarea pe fond. Opinia multor jurişti este că această structură parazitează actul de justiţie, dar noi nu ne putem pronunţa în acest sens. La Curtea de Apel de la Cluj se va judeca vineri, 6 februarie a.c., un nou termen în dosarul ce îi vizează pe cei patru inculpaţi suceveni. Dumitru Dîmbu fost procuror şef secţie urmărire penală de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Bogdan Bărbuţă, fost judecător la Judecătoria Rădăuţi şi Constantin Babiuc, om de afaceri rădăuţean au fost arestaţi în luna iunie a anului trecut pentru fapte de corupţie de către procurorii DNA Bucureşti. Si-au petrecut vara în arestul IGPR, iar dupa trimiterea în judecată a dosarului şi după ce s-a stabilit ca dosarul să fie judecat la Curtea de Apel Cluj au fost tranferaţi în penitenciarul Gherla. Aici i-a ajuns din urmă, două luni mai târziu şi primarul Rădăuţiului, Aurel Olărean, procurorii anticorupţie dispunând conexarea dosarului penal ce îl viza pe Olărean cu cel în care erau deja inculpaţi ceilalţi trei suceveni. Se ştie că aceştia au fost promotorii unor afaceri imobiliare de anvergură în zona Rădăuţiului, cu terenuri care au intrat ulterior în proprietatea societăţii cu capital austriac Holzindustrie Schweighofer, dar şi cu spaţii comerciale din centrul municipiului Rădăuţi. (N.R.)

Vezi si

Lungu: „Suceava putea arde deșeurile la Bioenergy, dar s-a negociat prost aquis-ul comunitar. Ministerul Mediului să se grăbească”

Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, a reiterat proiectul său de a valorifica deșeurile menajere – …