Wednesday , June 19 2024

Lista celor 20 de străzi din Suceava pe care va fi modernizat iluminatul anul acesta

20 de străzi secundare din municipiul Suceava vor avea iluminatul public modernizat în baza unui contract de finanțare pe care l-a încheiat Primăria cu Administrația Fondului de Mediu, lucrările începând a se derula din acest an.

Din câte se pare, intenția municipalității sucevene este cât se poate de serioasă iar un indiciu destul de bun în acest sens este faptul că prima achiziție publică care a fost făcută în acest an este chiar cea pentru servicii consultanță implementare proiecte pe domeniul iluminatului electric stradal (rutier și pietonal). Desigur, este vorba de achiziție directă, suma pentru aceste servicii încadrându-se în acest gen de procedură și nemaifiind nevoie de o licitație deschisă (în varianta obișnuită sau în procedură simplificată).

De asemenea, achiziția cu referire expresă la la cele 20 de străzi se pare că a fost un câștig (sau o economie la buget, cum preferați) pentru Primărie deoarece prețul de catalog al firmei cu care s-a încheiat contractul era de 130 de mii de lei iar valoarea cu care s-a încheiat a fost de 72.500 de lei. Având în vedere că este vorba de „implementare” și de faptul că „durata de prestare a serviciilor care fac obiectul prezentei achiziții este de 18 luni începând cu data semnării contractului” se poate concluziona că în cel mult un an și jumătate se estimează de către Primăria Suceava că va fi dus la bun sfârșit și proiectul care se derulează în cadrul unui Program (aflat în faza a II-a) privind creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat public în municipiul Suceava.

Durata de utilizare pentru cei peste 260 de stâlpi (console de susține) a celor peste 270 de corpuri de iluminat este de minim 30 de ani. Analiza actuală arată că actualele corpuri de iluminat de la cele 20 de străzi indică un consum mediu pe lampă cu cel puțin 15% mai mare decât puterea instalată. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Individ băgat în arest pentru că a încălcat un ordin de protecție emis împotriva sa cu o zi înainte

În noaptea de marți spre miercuri, la ora 02.40, la Poliția municipiului Vatra Dornei s-a …

One comment

  1. Stefan cel Mare

    Pe 22 Decembrie s-a mai modernizat acum 3 ani parcaa !!!!!!