Saturday , May 25 2024

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de 163 verificări și controale.

Conform unui comunicat transmis de instituție, au fost efectuate 26 inspecții parțiale și de fond, în urma cărira s-a constatat tăierea ilegală a 127 mc masă lemnoasă, cu o valoare de peste 58.000 lei. Pentru identificarea și sancționarea celor vinovați au fost depuse sesizări către organele de cercetare penală. În majoritatea cazurilor a fost vorba de tăieri dispersate și cu volum mic. Nu au fost identificate păduri degradate ca urmare a acestor tăieri ilegale de arbori, precizează Garda Forestieră Suceava.

Tot în luna martie 2024 s-au efectuat 46 controale la exploatări forestiere. În cazurile verificate au fost identificate abateri de la normele tehnice în vigoare și au fost aplicate un număr de 30 amenzi contravenționale cu o valoare 111.000 lei. Într-unul din controalele de exploatare au fost găsiți tăiați fără drept 40 de arbori, cu un volum total de peste 20 mc. Pentru titularul autorizației de exploatare în cauză s-a cerut retragerea Atestatului de exploatare forestieră.

De asemenea, s-au efectuat 17 acțiuni de control al circulației materialelor lemnoase pe drumuri forestiere și publice. Într-unul din cazuri, volumul transportat fără documente de însoțire a depășit 10 mc și a fost reținut și mijlocul de transport. În majoritatea cazurilor de nerespectare a legii s-au constatat fotografii neconforme ale încărcăturii încărcate în SUMAL 2.0 sau erori de completare a avizelor de însoțire emise. Totodată, au fost identificate și cazuri de materiale lemnoase transportate în plus sau chiar transporturi întregi fără documente de însoțire. Controalele privind circulația materialelor lemnoase pe drumuri publice au fost efectuate împreună cu organele de poliție. Pentru nerespectarea normelor în vigoare au fost aplicate, în  total, 21 amenzi cu o valoare totală de 110.000 lei

În cursul lunii trecute au fost verificate un număr de 52 depozite de material lemnos și instalații de debitare a lemnului, iar pentru nerespectarea normelor în vigoare au fost aplicate, în total, 59 amenzi cu o valoare totală de 245.000 lei.

Inspectorii Gărzii Forestiere au constatat 23 de fapte infracționale, dintre care 10 tăieri fără drept de arbori, 12 de furt de arbori și una de transport de peste 10 mc material lemnos fără documente de însoțire. Pentru doi operatori la care s-a constatat intenția vădită de a frauda sistemul informatic s-a propus restricționarea temporară a accesului în SUMAL 2.0.

Volumul total de lemn confiscat în luna martie 2024 a fost de 2.096 mc, din care 183 mc fizic și 1.913 mc valoric, cu o valoare de 585.000 lei. Cea mai mare parte a volumului confiscat o reprezintă lemnul de lucru de rășinoase.

În urma erorilor care au apărut în operarea datelor în SUMAL 2.0 s-au efectuat 191 verificări. În unele cazuri, erorile au avut drept cauză neatenția operatorilor și au fost sancționate printr-un număr de 19 amenzi contravenționale cu o valoare 90.000 lei.

În total, in luna martie 2024, Garda Forestieră Suceava, a fost aplicat, 139 amenzi cu o valoare totală de 556.000 lei

Activitatea de implementare și avizare  în silvicultură și alte verificări care au generat aprobări a totalizat un număr de 426 verificări, din care 49 verificări ale punerii în valoare a masei lemnoase, a informat inspectorul șef al Gărzii Forestiere Suceava, Mihai Gășpărel. (O.S.)

Vezi si

Gheorghe Șoldan: Suceava are nevoie de un primar precum Vasile Rîmbu

Deputatul Gheorghe Șoldan, candidatul PSD la conducerea Consiliului Județean Suceava, și Vasile Rîmbu, candidatul social-democraților …