Tuesday , April 23 2024

La Spitalul Județean au fost internați primii pacienți cu Covid din această vară

În prezent, sunt internați zece pacienți, dintre care opt adulți și doi copii. În UPU au ajuns 12 bolnavi de COVID în ultimele 48 de ore

După cum reiese din declarațiile medicilor urgentiști suceveni, în ultimele zile au crescut prezentările la Unitatea de Primire Urgențe din cadrul Spitalului Județean Suceava ale pacienților diagnosticați cu Covid-19.

Dacă în luna iunie erau zile la rând când în UPU nu ajungea niciun pacient diagnosticat cu Covid, acum au fost 12 cazuri doar în 48 de ore. Odată cu acestea, au fost internați și primii pacienți de vara aceasta, în prezent fiind zece pacienți care necesită spitalizare, dintre care opt adulți și doi copii.

”A început să creaacă numărul prezentărilor. Avem și zece pacienți cu Covid-19 internați, opt adulți și doi copii. La Spitalul Județean sunt trimiși, în prezent, toți pacienții confirmați cu Covd din județ. Avem și cazuri din Vatra Dornei și Câmpulung Moldovenesc”, a declarat medicul urgentist Dan Teodorovici, purtător de cuvânt în cadrul Spitalului Județean Suceava. (C.R.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …