La “Orfelinatul Groazei” de la Siret au avut loc “crime cu premeditare, cu vinovaţi concreţi, care trebuie să plătească”

Este acuzaţia adusă de Radu Preda, preşedintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care a formulat plângere penală la Parchetul General în legătură cu ororile săvârşite în anii ’80 la Spitalul de copii neuropsihici Siret. Plângerea priveşte modul în care au murit 340 de copii u un proces lung probabil va urma, care va stabili cine se face vinovat de atrocităţile de la Siret. «Vinovăţiile erau împărţite de la conducerea medicală până la cea administrativă, bucătăresele care furau alimentele, menajerele sau îngrijitoarele care pocneau aceşti copii şi îi loveau de pereţi», crede preşedintele IICCMER. De la înfiinţarea căminului spital, în 1956, 8.586 de copii au trecut pe la Siret. 1.500 au murit acolo. Cei 7.000 rămaşi sunt adevăraţi supravieţuitori de lagăr de exterminare 

Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a sesizat penal Parchetul General cu privire la ororile la care au fost supuşi copiii internaţi la Spitalul de copii neuropsihici Siret. Reprezentanţii IICCMER au descoperit că numai în perioada 1 ­ia­nuarie 1980 – 22 decembrie 1989, 340 de copii au murit în Orfelinatul Groazei. Conducerea orfelinatului şi angajaţii de la acea vreme sunt acuzaţi de tratamente neomenoase aplicate copiilor aflaţi în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret.

Numărul victimelor de la Spitalul de copii neuropsihici Siret se ridică la cifra înfiorătoare de 1.500, de la înfiinţarea aşezământului, în 1956. 8.586 de copii au fost internaţi în aceşti zeci de ani acolo. Spitalul a fost închis în 2001. Cei şapte mii rămaşi sunt adevăraţi supravieţuitori de lagăr de exterminare.

Este vorba despre o crimă sistematică şi sistemică şi este foarte important ca vinovaţii să răspundă pentru faptele lor, a declarat la Radio France Internaţional Radu Preda, preşedintele IICCMER.

Institutul a intrat în posesia tuturor documentelor de la fostul cămin spital Siret, de la Primăria oraşului, de la Ministerul Sănătăţii. «Eu nu încetez să mă mir cum de timp de aproape 30 de ani nicio autoritate de stat nu s-a autosesizat, în condiţiile în care mărturii despre situaţia mai mult decât jalnică în care au fost puşi copiii au existat. S-au făcut reportaje, s-a scris, s-a filmat chiar imediat după 1990. Până la urmă, este o datorie împlinită nu foarte târziu, dar târziu faţă de momentul la care s-au comis aceste atrocităţi», spune Radu Preda, care nu ezită să arate cu degetul spre cei pe care el îi consideră vinovaţi de moartea atâtor copii: «În primul rând, cei care au condus aceste centre. Nu sunt puţine. Au fost aproape 30 în toată ţara. Si personalul (e vinovat, n.r.). S-a furat mâncare, copiii au fost batjocoriţi. Avem toate elementele unor crime premeditate pentru care există oameni concreţi, care trebui să plătească. Este vorba despre crime care au avut loc în mod sistematic prin refuzarea tratamentului medical. Nu este vorba doar de malpraxis clasic. Este foarte limpede că cei în cauză au comis cu premeditare ceea ce s-a întâmplat. I-au înfometat pe copii, nu i-au îngrijit nici igienic, iar de medicamente nu mai vorbim. S-a furat pe capete, mai cu seamă în anii ‘80, care au fost ani de lipsuri majore pentru populaţia României, în general, dar mai cu seamă pentru aceste categorii oricum defavorizate şi lăsate să piară».

 «Duceau o viaţă de animale. Pentru regim, copiii aceia erau rebuturi»

După documentarea ororilor la care au fost supuşi nişte copii bolnavi, inocenţi, fără apărare în acel cămin din judeţul nostru, foarte aproape de noi, de părinţii noştri, preşedintele Institutului descrie imagini greu de suportat, care te pot face să-ţi fie şi milă, şi ruşine şi greu să mai ridici ochii din pământ. Radu Preda spune că în anii ’80 erau internaţi la Siret copii cu vârste între un an şi 18 ani, până în adolescenţă, care erau ţinuţi în paturi insalubre, legaţi, care nu aveau asistenţă medicală, nici igienică. Asistenţa medicală era aproape inexistentă: «Practic, duceau o viaţă de animale. Astăzi am putea spune asta cu groază pentru că nu îi putem considera ca fiind nişte animale. Însă, pentru regim, aceşti copii erau rebuturi».

În condiţiile în care toate orfelinatele erau pline în România acelor ani, o bună parte dintre copiii nedoriţi şi abandonaţi în maternităţi erau internaţi în aceste cămine spital din lipsă de spaţiu, fără a fi însă bolnavi, fără a avea deficienţe fizice ori neuro-psihice. Toţi erau trataţi la grămadă.

Preşedintele IICCMER apreciază în interviul acordat RFI că în acest proces e vorba de vinovăţia a sute de persoane. «Vinovăţiile erau împărţite de la conducerea medicală până la cea administrativă, bucătăresele care furau alimentele, menajerele sau îngrijitoarele care pocneau aceşti copii şi îi loveau de pereţi. Este limpede că aici este vorba despre o crimă sistematică şi sistemică», crede Radu Preda.

Poliţiştii judiciari şi Parchetul General au în faţă o muncă de cercertare uriaşă, ce presupune demonstrarea cu acte a faptului că aceşti copii nu au murit din cauza diferitelor handicapuri pe care le-au avut, ci pentru că au fost omorâţi sau lăsaţi să moară de regimul comunist. «Este un volum de muncă enorm. Nu vă puteţi imagina ce înseamnă să ai actele de deces a mii de copii, să ai arhiva administrativă a acestor centre, să cercetezi în arhiva Ministerului Sănătăţii ca să îţi faci o ima­gine cât de cât coerentă», explică Radu Preda drumul lung şi greu pe care îl au în faţă autorităţile judiciare. (Cornelia A.)