Wednesday , May 8 2024

La Dârmoxa-Broşteni, anul şcolar a început cu patru elevi

elev


Aşa cum se întâmplă de câţiva ani, şi în anul şcolar 2014-2015, cursurile Scolii din Dârmoxa-Broşteni, vor fi urmate de doar patru elevi. Purtătoarea de cuvânt din cadrul Inspectoratului Scolar Suceava, Eleonora Bulboacă, a declarat că unitatea de la Dârmoxa nu poate fi închisă din cauză că cei patru elevi au vârste cuprinse între 6 şi 10 ani şi sunt prea mici pentru a face naveta. Cea mai apropiată şcoală se află în centrul oraşului Broşteni, la o distanţă de aproximativ 20 de kilometri, iar drumul este într-o stare deplorabilă. “Este o şcoală cu regim simultan unde învaţă elevi ai claselor I-IV. Drumul care duce spre Broşteni e unul forestier. In urma unui memoriu făcut de către părinţi, s-a aprobat funcţionarea acestei unităţi de învăţământ şi în anul şcolar 2014-2015”, am aflat de la inspectorul şcolar Eleonora Bulboacă. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Miercuri începe ultimul modul din acest an școlar, în care elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a au de susținut Evaluarea Națională

Miercuri, 8 mai, elevii și preșcolarii revin la cursuri, în modulul 5, ultimul din actualul …