Monday , September 26 2022

Judeţul Suceava, scos din priză

electricitate'

Ieri după amiază s-a produs cea mai extinsă pană de curent din ultimii ani, care a afectat vreme de două ore atât judeţul nostru, cât şi Botoşaniul şi judeţul Neamţ. Avaria care a lăsat fără curent trei judeţe s-a produs pe linia de înaltă tensiune aparţinând Transelectrica, societate care susţine că totul a pornit de la un scurtcircuit şi că, din punctul lor de vedere, avaria a fost remediată în doar două minute şi jumătate. Activitatea economică, serviciile dar şi funcţionarea unităţilor publice au fost blocate de întreruperea furnizării energiei electrice 

Judeţul Suceava a trecut ieri prin cea mai extinsă pană de curent din ultimii ani. Vreme de o oră, în cazul cel mai fericit, şi chiar două ore în unele localităţi ale judeţului a fost întreruptă furnizarea energiei electrice, din motive pe care Transelectrica, furnizorul de curent în această parte a ţării nu le comunicase încă până aseară. Incepând cu ora 15.15, când s-a oprit curentul, s-a blocat practic activitatea tuturor agenţilor economici şi instituţiilor publice din judeţul nostru dar şi din judeţele vecine, Botoşani şi Neamţ, conform celor declarate de prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu. Au apărut probleme şi în unităţile spitaliceşti care nu deţin generatoare proprii de energie electrică dar şi în unităţile bancare, în întreprinderile industriale dar şi în magazine unde casele de marcat au devenit nefuncţionale. Nu mai vorbim de populaţia luată prin surprindere de incident. Reluarea furnizării energiei electrice de pe liniile de înaltă tensiune ale Transelectrica a fostă făcută după aproape o oră. Dar curentul a ajuns la consumatori în unele cazuri chiar şi după două ceasuri, pentru că repornirea staţiilor de alimentare de medie tensiune nu s-a putut face decât pe rând.
Prefectul judeţului Suceava, Florin Sinescu a explicat aseară că nu a primit nicio informare oficială de la furnizorul de energie electrică asupra cauzelor care au condus la pana de curent de ieri după amiază. “Problemele nu au fost la noi în judeţ. Telefonic, am aflat că au picat liniile electrice nu doar la noi în judeţ ci şi în Botoşani şi Neamţ, care sunt interconectate cu cele ale noastre iar avaria s-ar fi produs pe linia de transport de înaltă tensiune aparţinând Transelectrica care vine din Bacău”, a declarat Florin Sinescu.
Potrivit reprezentanţilor E.On Moldova, reluarea alimentării cu energie electrică s-a finalizat în jurul orei 17.00, după ce, în urma incidentului, echipamentele au pornit protecţiile şi s-au deconectat toate liniile de 110 kV, iar reluarea alimentării a trebuit să fie făcută în condiţii de siguranţă.
“În decurs de o oră s-au realimentat toate staţiile de transformare. A fost nevoie ca reconectarea să se facă fără riscuri”, a spus sursa citată.
Ulterior, a fost reluată, treptat, alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor, astfel că, în jurul orei 17.00, toate zonele afectate au fost realimentate.
“Pentru reluarea alimentării, în unele zone a fost necesară deplasarea echipelor de intervenţie”, a mai spus sursa citată.
Potrivit unui comunicat al Transelectrica, luni, la ora 15:16, ca urmare a unei defecţiuni apărute în staţia Suceava la celula aferentă LEA (linia electrică aeriană) 110 kV Vereşti, în cursul manevrelor de redare în exploatare a acesteia s-a produs un scurtcircuit.
Sursa citată precizează că acest scurtcircuit a dus la declanşarea, în staţia Suceava, aparţinând Companiei Naţionale de Transport a Energiei Electrice Transelectrica SA, a Transformatorului 2 – 250 MVA, 400/110 kV, respectiv a Autotransformatorului (AT) 200 MVA, 220/110 kV, iar în staţia Stejaru (aparţinând SC Hidroelectrica SA) a AT 200 MVA, 220/110 kV, respectiv a grupurilor 5, 6 CHE Stejaru.
“Simultan au declanşat mai multe echipamente în reţeaua de 110 kV (aparţinând E.ON Distribuţie Moldova) şi grupuri la producătorii independenţi şi autoproducătorii din zonă. Toate acestea au condus la rămânerea fără tensiune a judeţelor Suceava, Botoşani şi unei părţi a judeţului Neamţ pentru o perioada de 2,5 minute”, se arată în comunicat. Practic, chiar dacă Transelectrica susţine că a reluat alimentarea după “2,5 minute”, consumatorii din aceste judeţe au fost privaţi de curent electric mai bine de un ceas, din cauza procedurilor de reluare a alimentării după astfel de avarii.
Sursa citată precizează că la ora 15:19 reţeaua de 110 kV a fost repusă sub tensiune, urmând ca echipele E.ON Moldova să înceapă realimentarea tuturor consumatorilor.
Cauza incidentului este în curs de analiză, se precizează în comunicatul Transelectrica. (Neculai ROSCA)

Vezi si

DSP a primit 31.100 de doze de vaccin antigripal

Medicii de familie din județ se pot prezenta la sediul Direcției de Sănătate Publică pentru …