Saturday , April 20 2024

Jandarmii de la Scoala Militară de la Fălticeni au colindat redacţia cotidianului Obiectiv de Suceava

colindatori1


Un grup de aproximativ treizeci de elevi jandarmi de la Scoala de Subofiţeri de la Fălticeni au colindat, ieri după amiază, redacţia cotidianului Obiectiv de Suceava. Colindătorii între care şi şase eleve ale Scolii Militare de Subofiţeri Jandarmi de la Fălticeni au venit însoţiţi de preotul militar Cătălin Simion. Toate colindele au fost cântate având ca acompaniament două chitare, impresia lăsată fiind una foarte bună, elevii jandarmi arătând prin felul frumos în care au interpretat colindele că s-au pregătit pentru acest moment.
„Sunt activităţi specifice perioadei Crăciunului şi premergătoare acestei sărbători. Cu toate că şi programul nostru este aglomerat şi uneori chiar mai strict, mai rigid, aşa cum este la o unitate militară, am reuşit cu ajutorul lui Dumnezeu să ne mobilizăm. Orice astfel de ieşire (a elevilor de la Scoala de Jandarmi – n.red.) presupune un efort şi o pregătire. Practic, ei au renunţat la puţinul timp liber pe care îl mai au ca să se pregătească vreo câteva zile pentru aceste colinde”, a explicat preotul militar Cătălin Simion. colindatori2
Cu toate acestea, tinerii jandarmi erau mulţumiţi de activitatea benevolă pe care au realizat-o. De altfel, ei au colindat ieri mai multe instituţii cum ar fi Consiliul Judeţean şi inspectoratele judeţene de jandarmi şi pentru situaţii de urgenţă iar după ce au colindat redacţia cotidianului „Obiectiv de Suceava” urmau să meargă la Casa de Cultură unde era un concert de colinde organizat de Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor. In zilele următoare, elevii jandarmi ai Scolii de la Fălticeni vor colida unităţile de învăţământ şi alte instituţii din municipiul Fălticeni.
„Este bine că se duce mai departe tradiţia, atât a unităţii, cât şi a Bisericii noatre. Este o tradiţie bine aşezată la unitatea de la Fălticeni”, a mai spus preotul militar Cătălin Simion cu referire la grupurile de colindători de la Scoala Militară de Subofiţeri Jandarmi de la Fălticeni. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …