Thursday , April 25 2024

ISU Suceava a câştigat faza zonală a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat

ISU Suceava, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, a organizat etapa zonală a Competiţiei Naţionale de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat. La start au luat parte Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui şi Suceava. La finalul celor două probe – „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat” câştigători au ieşit pompierii suceveni, care s-au calificat la faza naţională a concursului ce va avea loc la Târgu Mureş

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava, cu sprijinul Consiliului Judeţean Suceava, a organizat Competiţia Naţională de Descarcerare şi Acordare a Primului Ajutor Calificat – Etapa zonă, ce s-a desfăşurat în zilele de 1 şi 2 iunie a.c., în parcarea de la Iulius Mall. Concursul a reunit echipaje de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă din judeţele Botoşani, Iaşi, Neamţ, Bacău, Vaslui şi Suceava. Militarii au fost supuşi, pe parcursul celor două zile, la probele – „Descarcerarea din vehicule” şi „Acordarea primului ajutor calificat” – prin care şi-au testat deprinderile practice prin abordarea unor scenarii diferite de accidente. Întrecerea a avut scopul de a îmbunătăţi pregătirea în domeniul descarcerării şi acordării primului ajutor calificat, dar şi de a găsi şi de a face schimb de bune practici în privinţa strategiilor de reducere a numărului de victime în urma accidentelor rutiere.
După prima zi de concurs, în care au participat cele 12 echipaje, şase la proba de descarcerare şi şase la acordarea primului ajutor calificat, s-au calificat pentru a doua zi următoarele echipe: la proba „Descarcerarea din vehicule” – ISUJ Suceava, ISUJ Neamţ şi ISUJ Vaslui; la proba „Acordarea primului ajutor calificat” – ISUJ Suceava, ISUJ Iaşi şi ISUJ Neamţ. A doua zi, după efectuarea probelor descrise în scenariile trimise în plicuri sigilate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, mult mai complexe şi mai dificile decât în ziua anterioară, clasamentul final a fost următorul: la proba „Descarcerarea din vehicule”, Locul III – ISUJ Neamţ, Locul II – ISUJ Vaslui şi Locul I – ISUJ Suceava. La proba „Acordarea primului ajutor calificat”, Locul III – ISUJ Neamţ, Locul II – ISUJ Iaşi şi Locul I – ISUJ Suceava.
Astfel, ambele echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-au calificat la Etapa naţională, ce va avea loc la Târgu Mureş, în luna septembrie a anului curent. Cu această ocazie ISU Suceava a ţinut să felicite toate echipele concurente, să le ureze succes colegilor lor la etapa următoare şi să le mulţumească tututor celor care s-au implicat în buna desfăşurare a competiţiei. (C.Z.)

Vezi si

Trei elevi de la Școala Gimnazială nr. 4 Suceava, premiați la etapa națională a Olimpiadei de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial

Olimpiada Națională de Limba și Literatura Română pentru ciclul gimnazial a avut loc în perioada …

One comment

  1. de la ce loc a inceput clasamentul? 🙂 2?