Thursday , March 28 2024

IŞJ Suceava pregătește terenul pentru testarea rapidă antigen a elevilor în școli

 “Vom face o listă a uni­tăților care au personal me­dical și vom centraliza aprobările pentru testare. Avem semnale din școli că se dorește aplicarea acestei măsuri”, a informat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu. Testele non-invazive pe bază de salivă nu vor putea fi folosite pentru raportare în CoronaForms a cazurilor de persoane infectate, elevii care vor avea rezultat pozitiv urmând să facă, mai apoi, un test PCR.

Inspectoratele școlare și unitățile de învățământ trebuie să sprijine testarea rapidă antigen non-invazivă efectuată din probă de salivă a elevilor și preșcolarilor, personalului didactic, didactic auxiliar și nedidactic, în scopul monitorizării permanente și eficiente a riscului epidemiologic, după cum a transmis Ministerul Educației. În această săptămână, Inspectoratul Şcolar Județean (IŞJ) Suceava se va ocupa, în principal, de acest aspect, începând prin centralizarea unităților de învățământ în care există cabinete școlare și personal specializat care să poată efectua testarea rapidă. ”Săptămâna aceasta ne-am propus să ne ocupăm de pregătirea terenului pentru testarea rapidă, mai ales că sunt fonduri mari alocate în acest sens. Vom face o listă a unităților care au personal medical și vom centraliza aprobările pentru testare. Avem semnale din școli că se dorește aplicarea acestei măsuri”, a informat inspectorul școlar general adjunct Ioan Puiu.

Ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, zilele trecute, că testele rapide antigen nu vor fi omologate de Agenția Națională a Medicamentului, ci vor fi autorizate pe baza identificării unor cerințe minime de performanță și a cerințelor de reglementare și că acest lucru se va putea face în câteva zile. De asemenea, ministrul Cîmpeanu a precizat că nici în România și în niciun alt stat, indiferent de tipul testelor non-invazive pe bază de salivă, acestea nu vor putea fi folosite pentru raportare în CoronaForms a cazurilor de persoane infectate. Elevii care vor avea rezultat pozitiv la teste pe bază de salivă vor trebui să facă, mai apoi, un test PCR.

În ceea ce privește testarea în vederea reluării cursurilor cu prezență fizică, elevii care vor să se testeze începând cu a 8-a zi de la data confirmării cazului pozitiv, în unitatea de învățământ în care există cabinet medical școlar, solicită acest lucru personalului medical din cabinetul școlar. În cazul în care în unitatea de învățământ nu există cabinet medical școlar, elevii se vor adresa Direcției de Sănătate Publică.

Ministerul Educației a cerut, la finalul săptămânii trecute, intensificarea acțiunilor de control în unitățile de învățământ pentru a se verifica respectarea tuturor regulilor de protecție sanitară în contextul pandemiei de COVID-19, împreună cu instituțiile abilitate. La nivelul județului nostru, măsurile de siguranță din școli sunt respectate, după cum a precizat IșJ Suceava, iar acest lucru reiese din faptul că ”virusul a fost adus în școală, nu a pornit din școală, ca mai apoi să se împrăștie în familii. Noi chiar am monitorizat acest aspect și am concluzionat că elevii s-au îmbolnăvit în cadrul familiilor, nu au fost infectați la școală, drept urmare nu avem focare în școli. Ştim sigur că măsurile sanitare se respectă în școlile sucevene”, a declarat adjunctul IŞJ Suceava, inspectorul Ioan Puiu. (Oana NUȚU)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …

One comment

  1. Probabill ca, prin aceasta testare, se doreste intrarea scolilor in online.La acest moment e practic imposibil sa nu se depisteze 2-3 cazuri pozitive intr-o clasa